Fusereala din istorie

Daca suferim cu adevarat in materie de geografie simbolica, atunci putem aminti cateva dintre tarele noastre istorice: improvizatia, graba, fusereala in toate, care au determinat, de cel putin doua sute de ani, nota dominanta a “sufletului nostru etnic”, cum afima D. Draghicescu in lucrarea sa Din psihologia poporului roman.
Tocmai aceasta staruinta intru neprevedere, nepasare, nepricepere fac la noi lucrurile mai mult provizorii si efemere. Secolul al XIX-lea ni se infatiseaza “ca o atmosfera sociala zguduita de curente puternice, dese schimbari si reforme, in care institutiile se improvizeaza intr-o clipa si sunt daramate si dispar chiar in clipa urmatoare. In aceasta atmosfera totul este provizoriu si efemer”. Provizoriu si efemer exista in fiecare an scolar, cand nu se cunosc la vreme regulamentele de organizare si monitorizare a unui eveniment national precum bacalaureatul sau testele nationale. De cand luptam pentru modernizare, in scumpa noastra tara “totul in viata publica si privata este o babilonie fara sens, intr-o dezordine si intr-o anarhie fara capat”.
D. Draghicescu a subliniat foarte inspirat ca, de fapt, “caracterul indivizilor si al popoarelor este ecoul pe care-l lasa in suflete felul activitatii ce desfasoara institutiile”. Acestea sunt precum niste tipare “in care se toarna activitatea membrilor unei societati. Ele modeleaza si dau forma manifestarilor omenesti. Activitatea popoarelor si a indivizilor se desfasoara dupa calapoadele acestor institutii. Reformarea prea repetata a acestor tipare de activitate, topirea lor, dizolvarea continua a institutiilor aduc dizolvarea activitatii popoarelor si prin aceea a caracterului lor”.
Aceasta este o adevarata “aiureala” a istoriei, care, iata, se prelinge sub cuvantul inselator al “reformei” din zilele noastre. Graba, fusereala, amatorismul, nepriceperea si neprevederea in domeniul institutional pot fi argumentate cu brambureala continua din “invatamant” si “sanatate”. Daca ar fi sa luam ultimul reper, construim un tablou in culori nu tocmai pastelate, asemenea iadului lipsit de speranta purgatoriului, care este un pavilion spitalicesc. Fara spaga, de la portar la asistenta, ai toate sansele sa cunosti toate etapele suferintei fizice, clinice si escatologico-metafizice. Nimeni nu te baga in seama, exceptandu-i pe brancardierii care-ti mai arunca printre dinti vreun “Ce faci, baaa, iar te-ai c… pe tine!”. Intra intr-un spital sau primarie, o cancelarie scolara sau universitara si priveste-ti viitorul potential, apropiat sau indepartat, cu toate umilintele, batjocura, mizeria umana si impresionanta suferinta a neputintei in fata spagilor de moment.
Pe fondul secular al nepasarii fata de ziua de maine, fiind dezvoltat treptat timp de veacuri pe urma distrugerilor anuale suferite de stramosii nostri, cu locuinte si sate devastate si arse, neveste si fiice siluite sau inrobite de turci, tatari, boieri, arendasi, vardisti etc., “consideratiunea momentului” este singurul mod de a fi. Si astazi, prin masini de lux, jeep-uri si castele cu turnulet, “traim numai pentru clipa de acum si neglijam sistematic, nu tinem socoteala de viitorul ceva mai indepartat”.