Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Galanterii estivale prin galeriile bucurestene

Miroase tare a vacanta! Scolarii si studentii au trecut prin ciurul, cu gauri mai stramte sau mai largi, al examenelor. S-au copt ciresele si au inflorit sanzienele. Semn ca a venit vremea febrelor si lentorilor estivale. In salile de expozitii, uvertura vacantiera nu putea fi anuntata altcumva decat de eruptia ofertelor galante - tablouri si obiecte decorative cuminti, luminoase, tonice, relaxan…

Corneliu Antim · 8 iulie 2005 · 3 min de citit

Miroase tare a vacanta! Scolarii si studentii au trecut prin ciurul, cu gauri mai stramte sau mai largi, al examenelor. S-au copt ciresele si au inflorit sanzienele. Semn ca a venit vremea febrelor si lentorilor estivale. In salile de expozitii, uvertura vacantiera nu putea fi anuntata altcumva decat de eruptia ofertelor galante – tablouri si obiecte decorative cuminti, luminoase, tonice, relaxante. Nu puteau lipsi de la acest preludiu productiile de final ale studentilor, elevilor si masteranzilor de la arte. Tot mai multe galerii le ofera spatiul, pentru a-si etala public testele de maiestrie.

An de an, acest ritual a devenit un stereotip monden, acceptat ca atare, aidoma serbarilor de sfarsit de an cu coronite si dulcegarii oferite premiantilor, rudelor, colegilor, prietenilor… Un aer burghez, de oameni asezati si multumiti de sine strabate toate aceste evenimente emotional-artistice, despre care mare lucru nu ai ce spune. Ele fac parte, pur si simplu, din ciclurile ineluctabile ale calendarului oricarei obsti sensibile si bine educate. Si le perpetuam si le respectam ca atare. Dar parca tot mai obstinat si mai pompos, ca si cum am vrea sa dovedim prin asta ca viata adevarata palpita doar in ele.

Evident, acestea isi au vocatia si importanta lor in Cetate. Le retinem cu titlu de inventar, asa cum memoram in agendele personale zilele de nastere si soroacele onomastice ale apropiatilor si favoritilor. Astfel de evenimente nu se pot comenta, dar se cuvin, in schimb, consemnate cu condescendenta.

Asadar, mareea productiilor de absolventa. Operatiune care mixeaza o activitate didactica ce trebuie evaluata si notata intr-un cadru propice si cu tot ceremonialul care o insoteste, cu contestatia, ridicata la rangul de eveniment artistic si, intrucatva, monden prin spectacolul social care o acompaniaza. Vastele sali – oricum vaduvite in ultimul interval de timp, dupa inaugurarea controversatului MNAC din Palatul Parlamentului – sunt gazda majoritatii claselor de absolventi de la sectiile cele mai productive ale Universitatii de Arta bucurestene – pictura, grafica, artele decorative, arta monumentala si religioasa… Printr-o cronicizata obisnuinta, artele textile ocupa etajul de la “Caminul Artei”. Sculptura, cateva din salile Muzeului Literaturii si galeria universitara din Str. Budisteanu 10. La Galateea, mai plini de initiativa “sectanta”, expun sase pictori de la clasele lui Florin Ciubotaru si Marin Gherasim. Una peste alta, un flux expozitional cu mai mult de 130 de protagonisti. Un pariu pentru viitorul imediat si un florilegiu de sperante pe cale de implinire. Sa avem rabdare!

Intr-un spatiu neconventional de langa Baneasa, unde au fost grajdurile Hipodromului de trap si galop, pana sa se construiasca mastodonticul edificiu al Casei Presei, numit, pare-se, Galeria Metropol, aflata sub obladuirea ADP sectorul 1, expun absolventii Liceului de Arta “Nicolae Tonitza”. Cam la periferie, dar in conditii demne si elegante.

In rest, vacanta si la teatre. Indiciu semnalat de traditionalele expozitii ale scenografilor, ce mai cocheteaza cu pictura si grafica de sevalet. Intr-o prima escapada estivala, la “Simeza”, Vasile Rotaru – o prezenta constanta prin profesionalismul picturii sale. Tot un obisnuit al simezelor estivale este, la parterul “Caminului Artei”, sensibilul arhitect-pictor Adrian Stoenica, cu bine stiutele sale pasteluri bucolice. La “Orizont”, un concurent tenace si consecvent mereu siesi si crezurilor sale estetice realist-impresioniste, in maniera traditiei interbelice – Nicolae Filoteanu, un clasic al genului. Apoi, la Galeria Irecson, din Piata Natiunilor Unite, o reuniune colegiala, oarecum bizara, dar degajata si cordiala in oferta ei de vacanta: surorile Eugenia si Mihaela Hagiu, cu pictografii atractioase, valorosii graficieni Ion Atanasiu Delamare si Constantin Aurelian Popovici, inimoasa si intreprinzatoarea pictorita Emilia Persu si “veteranele” peisagiste si decoratoare Rodica Anca Marinescu si Cornelia Dedu. Totul de vanzare, facut pentru delectarea si savoarea vizuala a vilegiaturistilor sensibili si un pic cultivati! Cat vara nu-i leneveste de tot!

Citește și