Galben de Costinescu

Sa nu va mire ca incerc sa institui o pecete identitara, precum cea din titlu, in dreptul numelui unuia dintre cei mai savurosi coloristi, pe care i-a dat pictura noastra in ultimul secol. Augustin Costinescu este de o constanta stilistica si cromatica fenomenala, pe care cu discretie, in recenta expozitie de la Galateca, a si marcat-o prin aducerea pe simeze a catorva panze si desene datand din perioade anterioare de creatie, menite sa ateste comparatist tocmai aceasta forma de consecventa si continuitate in activitatea sa. Rafinamentul si determinarea culturala cu care isi pune in valoare calitatile si suculenta vervei creative i-au atras simpatia unanima a pasionatilor de arta.

Si astazi – artistul a patruns binisor in legiunea venerabililor picturii noastre actuale – ni se dezvaluie cu aceeasi candoare adolescentina, impatimit de irepresibila fervoare mediteraneana convertita in seducator-senzuale ofrande vizuale. O face insa cu solemnitatea autoritatii poetice. O poetica a expresivitatii picturale de un sintetism modern conceput si a unei retorici a acordurilor cromatice stralucitoare si beatizante prin iscusinta cu care pune in conjunctie tonuri de o tulburatoare puritate si limpezime.

Tocmai amestecul de sensibilitate juvenila si majestate seniorala face din Augustin Costinescu un artist enigmatic, cand expansiv si histrion, in nota emblematicei si boemei protipendade artistice interbelice, cand retras si meditativ ca un romantic intarziat si neinteles. Il cunosc de destui ani, pentru a nu ma mai arata surprins de prezenta lui paradoxala, penduland intre bonomie si boierie, ca orice artist sarac ce viseaza donquijotesc castele in Spania si desfatatoare evadari pe Coasta de Azur! Culmea e ca, in ceea ce il priveste, Augustin Costinescu chiar nu ezita sa isi implineasca astfel de escapade onirice. Este una dintre sublimele lui metehne de beizadea de provincie, deprins sa se sature din priviri si nesatioase amusinari prin cotloane paradisiace de lume, dar mereu intorcandu-se la matca aureolat ca un print si cu tolba retinei plina de fericita lumina a trairilor lui spirituale si senzoriale.

Expozitiile lui Costinescu au fost si, iata, sunt: asemenea desferecari ale prea plinului sau sentimental, cultural si memorial; un fel de autoportret continuu decupat (sau incastrat!) pe fundalul mereu improspatat al pelerinajelor sale prin solarele regate ale Meridionului. Este, cred, artistul prototipic al obsesivei dezvaluiri a sinelui in fiece gest si tusa de culoare ce se constituie in opera. De aceea, el pare multora mereu egal si suficient siesi, aproape autopastisant, repetabil pana la epuizare, dar niciodata in stare sa provoace satietate. Este un alt paradox al creatiei lui Costinescu; l-as numi chiar misterul din care se plamadeste mreaja seducatoare a picturii sale. O arta nutrita din starea de seninatate launtrica a celui ce i se daruie, care isca in privitor aceeasi tonica seninatate si jubilatie vizuala.

Sigur, judecand obiectiv tablourile lui Augustin Costinescu, trebuie subliniat atasamentul lui pentru marea traditie a picturii figurative postimpresioniste europene si autohtone, mai cu seama in compozitiile peisagistice, in nuduri (ce bijuterie vizuala e “Nudul Orange” din expozitie!) si in staticele cu flori. El este abilitat la noi drept un maestru neincoronat al genului. Postura care exclude, gratie acuratetei ireprosabile cu care sarjeaza modelul fundamental insusit, potentarea epigonica a demersului sau pictural. Maniera plezirista in care lucreaza, sinceritatea expresiei plastice, eleganta si precizia desenului si a structurarii compozitionale, ca sa nu mai vorbim de vibratia hedonic-solara a paletei sale, iata ecuatia care face din arta lui Costinescu un exemplu de reusita. O traditie asumata creator si sensibil, motivata culturalmente si original dezvoltata intr-o viziune inconfundabila si o prolificitate ce nu epuizeaza inca asteptarile iubitorilor de arta de toate felurile.