Gastrita lui Emil Cioran

Intreaga demonstratie pleaca de la o premisa gresita: ca negativismul lui Emil Cioran se explica prin anumite boli, psihice si fizice.

Mihaela Nicoleta Grigore este informata si scrie relativ bine. Insa intreaga demonstratie din cartea sa Emil Cioran, silogismele maladiilor (Buzau, Ed. Alpha MDN, 2007) pleaca de la o premisa gresita: ca negativismul lui Emil Cioran, ca si alte caracteristici ale modului sau de a scrie se explica prin anumite boli, psihice si fizice. In prima categorie de afectiuni autoarea inscrie insomnia, anxietatea, depresia, plictisul si epilepsia. Iar in a doua categorie – nevrita, gripa, raceala si gastrita.
“Insomnia – declara ritos Mihaela Nicoleta Grigore – este boala care il face pe Cioran sa fie ceea ce este: negativist, dispretuitor, obsedat, deprimat, melancolic, plictisit, dispretuitor, invidios, contradictoriu, dar si o fiinta care vegheaza, care este lucid si constient”. Lasam la o parte tautologia insomnia il face pe Cioran sa fie o fiinta care vegheaza. Lasam la o parte si dezacordul gramatical o fiinta care este lucid si constient (fara indoiala, un accident, la o autoare care foloseste cu destula siguranta limba romana). Ramane insa greu de acceptat modul simplist de a intelege creatia intelectuala. Sunt si alti autori cu multe nopti nedormite de-a lungul vietii (Mircea Eliade, de exemplu) care totusi n-au devenit niste negativisti.
Si mai inadecvata intr-un studiu despre opera unui ganditor este invocarea bolilor fizice ca generatoare de pesimism si iconoclastie:
“Nimeni nu trebuie sa acuze firea pesimista a lui Emil Cioran, tendinta lui de a improsca cu rautate oamenii si divinitatea. Un om care a suferit atat de mult fizic are dreptul de a chestiona existenta unei puteri divine careia i-a cerut atat de mult ajutorul si nu la (sic!) primit. Atunci cand nu poti respira, cand nu poti sa dormi sau sa te misti in voie te intrebi de rostul tau in viata si ajungi sa raspunzi elementelor (?!) in functie de felul in care ele se comporta cu trupul si spiritul tau.”
Tabloul clinic realizat de Mihaela Nicoleta Grigore este caraghios-terifiant:
“Luni de zile nu este capabil sa scrie nimic, preocupat fiind de betesugurile sale. Apasarea creierului il face inutilizabil, raceala nu-l lasa sa respire, somn nu are, oasele ii troznesc, carnea tremura… etc.”
M. Blecher avea betesuguri mai grave, dar nu “improsca cu rautate oamenii si divinitatea”.
Activitatea creatoare este, in realitate, mult mai complexa si urmeaza o logica a sa.
Daca n-ar fi asa, am putea presupune, la randul nostru, ca autoarea a scris ceea ce a scris despre Cioran numai pentru ca o dureau dintii si nu avea la indemana un antinevralgic.