GE a vandut divizia de plastice cu 12 mld. $
Gigantul energetic General Electric a vandut divizia de materiale plastice pentru 11,6 miliarde de dolari (8,6 mld. euro) celei mai mari companii saudite listate, Saudi Basic Industries Corporation (Sabic), cursa ofertelor de preluare angajand companii precum Basell si Apollo Management
Gigantul energetic General Electric a vandut divizia de materiale plastice pentru 11,6 miliarde de dolari (8,6 mld. euro) celei mai mari companii saudite listate, Saudi Basic Industries Corporation (Sabic), cursa ofertelor de preluare angajand companii precum Basell si Apollo Management.
Divizia scoasa la vanzare de compania americana General Electric (GE) numara aproximativ 11.000 de angajati in peste 20 de tari si reprezinta cea mai mare tranzactie in care a fost implicata compania saudita Sabic, scrie International Herlad Tribune.
“Aceasta afacere are un caracter complementar cu operatiunile pe care le desfasuram deja, fara sa existe niciun fel de juxtapuneri. Intentiile companiei Sabic includ o crestere globala a afacerii”, spune Mohamed Mady, director executiv al Sabic.
Jeffrey Immelt, CEO al General Electric, a declarat ca vanzarea diviziei este decizia corecta pentru actionarii companiei si ca GE va folosi o parte din veniturile obtinute pentru a finanta programul de recumparare a actiunilor.
“Sabic este cel mai potrivit proprietar pentru clientii si angajatii nostri. Aceasta tranzactie va transforma industria materialelor plastice prin legatura dintre pozitia pe care o ocupa Sabic pe piata materialelor low-cost cu expansiunea globala si puternicele abilitati tehnologice si de marketing ale diviziei GE Plastics. Sabic are deja reputatia unei companii care investeste in companiile achizitionate si in angajatii acestora”, spune Immelt.
Immelt a declarat ca in perioada urmatoare grupul american va sta departe de achizitii sau vanzari mari ale diviziilor proprii. Immelt a spus ca dupa valul de achizitii de 26 mld. dolari (19,3 mld. euro) din ultimii cinci ani, GE se va concentra asupra achitarii de dividende catre actionari si dezvoltarii afacerii existente.
Immelt a pus bazele transformarii portofoliului GE prin care vrea sa renunte la diviziile cu marje mici de profit cum ar fi divizia de produse chimice si sa se concentreze pe cele cu o dezvoltare rapida, precum energia “curata”.
“Imi place pozitia pe care o ocupa compania in prezent. Vor ramane pe pozitii atunci cand va veni vorba despre ocazii de a vinde”, spune Immelt.
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Cum mai arată portofelele românilor: Chiriile s-au scumpit cu 38% într-un an, motorina cu 43%. Inflația a urcat la 7% în octombrieEveniment · 14 noiembrie 2026