Versiunea completă
Business Internaţional

GE sprijina continuarea discutiilor pentru achizitionarea DreamWorks SKG

GE sprijina continuarea discutiilor pentru achizitionarea DreamWorks SKG

Ioana David · 2 august 2005 · 3 min de citit

Consiliul de Administratie al General Electric a permis executivilor sa continue tratativele pentru achizitionarea DreamWorks SKG, compania privata de film al carei cofondator este Steven Spielberg, au declarat surse apropiate afacerii, scrie International Herald Tribune.

NBC Universal, o divizie a General Electric, va avea sarcina sa stabileasca cat valoreaza DreamWorks. Unele din cele mai populare filme cu care Dreamworks se poate lauda au fost co-finantate si de unii parteneri de studio, ceea ce inseamna ca orice achizitie va implica impartirea profitului. Nu este clar, insa, daca Spielberg va fi de acord sa continue sa produca filme pentru DreamWorks, si daca da, cate anume.

Analistii si mai multi executivi de la Hollywood sunt de parere ca pretul la care va fi incheiata tranzactia va depinde de cat de mult conducerea executiva de la NBC Universal doreste DreamWorks. Profitul NBC a cunoscut o evolutie descendenta, in conditiile in care reteaua a inregistrat un declin al ratingului.

Cu toate acestea nu exista alti ofertanti, au mai spus aceleasi surse.

Daca DreamWorks ar fi achizitionata de un competitor, Universal ar pierde una din cele mai profitabile afaceri: intelegerile pe care aceasta le are cu companiile de animatie si de live-action detinute de DreamWorks pentru promovarea produselor home-video, a declarat o sursa apropiata afacerii, dar care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

“Nici o persoana, in afara celor implicate, nu poate estima la cat se va ridica afacerea”, a spus David Miller, analist la Sanders Morris Harris din Los Angeles. Universal, insa, ar putea obtine sume considerabile din drepturile de televiziune, din vanzarile si distributia de DVD-uri, a adaugat acesta.

DreamWorks, producatorul unor filme precum “Gladiator”, “American Beauty” sau mai recentul succes “The Island”, nu este o companie care se tranzactionaza public, spre deosebire de DreamWorks Animation, si de aceea nu trebuie sa raporteze datele financiare. Din acest punct de vedere, NBC Universal are un avantaj: Universal Studios este condusa de Ron Meyer, un prieten apropiat al altui cofondator al DreamWorks, David Geffen, care face afaceri cu aceasta inca de la infiintare, in 1994. Afacerile implicau distribuirea de DVD-uri si de filme.

In timp ce unele persoane implicate in discutii cred ca valoarea tranzactiei se situeaza intre 750 de milioane de dolari si un miliard de dolari (620,6 milioane de euro-0,82 miliarde de euro), altii au declarat ca aceasta ar putea atinge chiar doua miliarde de dolari (1,65 milioane de euro).

Metro-Goldwyn-Mayer, care se putea lauda cu peste 4.000 de filme produse, printre care celebra franciza, James Bond, a fost vanduta cu aproximativ 5 miliarde de euro (4,13 miliarde de euro).

Atat purtatorii de cuvant ai General Electric, cat si cei ai DreamWorks au refuzat sa comenteze asupra oricarui aspect al discutiilor.

In ultimii ani, DreamWorks a cofinantat impreuna cu alte studiouri mai multe filme, printre acestea fiind “War of the Worlds” cu Paramount Pictures si “The Island” cu Warner Brothers Pictures.

Universal ar putea decide sa pastreze dupa achizitie atat numele DreamWorks, cat si o echipa de productie, care sa realizeze trei sau patru filme pe an, au mai declarat aceleasi surse.

In afara de cele doua acorduri deja existente pentru distribuirea de produse ale companiilor DreamWorks, Universal ar achizitiona si un contract prin care DreamWorks SKG este obligata sa distribuie filmele DreamWorks Animation in tara. ioana.david@zf.ro

Citește și