GED a cumpărat 30% din Continental Hotels de la PPF
Fondul spaniol de investiții GED a achiziționat 30% din lanțul hotelier Continental Hotels de la fondul ceh PPF, investiția fiind apreciată drept „cea mai mare investiție realizată în Europa de Est din 1996“, potrivit oficialilor GED.
“Această tranzacție are o conotație plină de sinergie, având în vedere că GED deține grupul de agenții Happy Tour și cunoaște foarte bine piața de turism. Mă bucur că PPF a ales fondul GED, având în vedere că am avut cu acest fond, ce a de ținut acțiuni în Continental Hotel din 1997 până în 2006, numai experiențe pozitive”, a declarat Radu Enache, acționarul majoritar al lanțului hotelier. El a mai precizat că GED a fost “artizanul” modernizării grupului hotelier în perioada în care a deținut acțiuni.
Valoarea investiției nu a fost făcută publică, însă la sfârșitul anului trecut Radu Enache, acționarul majoritar al lanțului hotelier, susținea că activele hoteliere și terenurile deținute valorează 140 de milioane de euro, aceasta nefiind însă valoarea de piață. Prin această tranzacție, GED a reintrat în acționariatul lanțului ho telier, după ce în anul 2006 își vânduse participația de 20%.
Continental Hotels este unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere de pe piața locală, care are în proprietate 14 hoteluri, de la care se așteaptă anul acesta o cifră de afaceri de 21,1 milioane de euro și o EBITDA de 5 milioane de euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026