GEFCO, 7,5 mil. euro din logistica si transport
Compania franceza GEFCO, parte a grupului Peugeot-Citroen, estimeaza ca va obtine o cifra de afaceri de 7,5 milioane de euro din logistica, distributie si transporturi de marfuri, in primul sau an de activitate. "Anul acesta vom inregistra o cifra de afaceri de 7,5 milioane euro, iar dupa primele luni de activitate ne-am dublat atat numarul de angajati, cat si volumul de marfa transportata", a de…
Compania franceza GEFCO, parte a grupului Peugeot-Citroen, estimeaza ca va obtine o cifra de afaceri de 7,5 milioane de euro din logistica, distributie si transporturi de marfuri, in primul sau an de activitate.
“Anul acesta vom inregistra o cifra de afaceri de 7,5 milioane euro, iar dupa primele luni de activitate ne-am dublat atat numarul de angajati, cat si volumul de marfa transportata”, a declarat Denis Renard, general manager GEFCO. Compania franceza a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul anului 2004, bazandu-se pe potentialul pietei romanesti atat in ceea ce priveste consumul, cat si volumul investitiilor directe.
“Piata romaneasca inregistreaza cel mai mare ritm si potential de crestere dupa Polonia. Din acest motiv, intentionam sa ne dezvoltam cu un ritm de 20-30% pe an, dar este posibil sa depasim estimarile”, a explicat Renard.
Strategia GEFCO nu are in vedere investitia in flote auto sau in platforme logistice, ci inchirierea lor. “Noi suntem integratori, organizatori de solutii logistice”, a specificat Renard. Astfel GEFCO lucreaza in Romania cu peste 40 de companii de transport rutier de marfuri, printre care Aquila, Dumagas, Edy Trans.
“Compania noastra este formata din trei divizii: transport rutier de marfuri, distributie marfuri si logistica. Dar suntem prezenti pe piata romaneasca doar cu divizia de transport rutier de marfuri, urmand ca pana la finele anului sa-si inceapa operatiunile si celelalte doua divizii”, a spus general managerul GEFCO.
In ceea ce priveste operatiunile de logistica, compania franceza ar putea inchiria spatiu pe platforma logistica a americanilor de la ProLogis, partener GEFCO si in alte tari din Europa. GEFCO face parte din grupul Peugeot-Citroen si este unul dintre primii zece jucatori de pe piata de transporturi si logistica din Europa.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026