Gender X (III)/ de Leonard Ancuța

3.

“Nobody likes you when youre dead / This is the story of my life…”. Își închipuia că pînă și în bar fusese de fapt desconsiderat, ignorat tocmai pentru că era unul dintre Ei. Probabil că încă de cînd afirmase răspicat că e un balaur cu trei capete și unul nu se poate privi singur în oglindă, fusese deja catalogat și disprețuit, deși în adîncul lui își dorea să fie adevărat, să fie urît tocmai pentru că o avea, dar era sigur că nu avea de-a face decît cu niște invidioși. Lași, dar invidioși, cea mai periculoasă specie. Da, îi rodea acea dorință amplă, orgoliul puternic de a fi la fel ca el, deși le era complet imposibil.

Marea Campanie de Extirpare avusese loc cu vreo 20 de ani în urmă, cînd el era încă un puștan cu caș la gură. Răcise puternic atunci, stătuse aproape un an pe străzi căutînd-o pe Anna și plouase în fiecare zi dintre cele 365 de zile ale anului. Acum ploua numai 360 de zile pe an, asta fiindcă adulatorii hotărîseră că trebuie să scurteze pînă și anul. Îi tăiaseră și lui ceva, așa cum nimic nu rămăsese întreg, doar pentru că susținătorii lui Jusa hotărîseră că e necesar să ciuntească totul. Ziua avea 23 de ore, orele aveau 55 de minute, asta spre deosebire de vremurile în care lumea arăta altfel și părea într-o oarecare măsură, normală.

În orice caz, Jusa și ai lui erau deciși să facă din lume un iad, cel puțin așa credea el, cu toate că adoratorii își erau convinși de contrariu. Jusa propovăduia un nou mod de ispășire a păcatelor – întoarcerea cu față către Iubirea pură. Lumea trebuia să accepte că Adorația este sensul de a exista al fiecărui individ, că iubirea fizică, inegalitatea dintre sexes au indivizi, toate astea sunt doar iluzii, de vreme ce Jusa oferă egalitate și scop.

Tăierea organelor, implica eliminarea tuturor diferențelor, frustrărilor, a meschinăriei și urei dintre indivinzi. Iubirea din suflet către suflet devine astfel principiul, scopul pentru care individul trăiește. Asexuarea, regresul către insectă, catre furnica lucrătoare nu era un lucru negativ, ci doar calea spre o asceză spirituală forțată, care avea ca punct final împlinirea prin dragoste, prin muncă, prin adorarea conducătorului și dedicarea față de societate. Așa era în lumea lui Jusa. Tot ce luau, micșorau, tăiau, extirpau sau smulgeau susținătorii lui(ei) se transforma în iubire.

Cele 5 minute răpite orei fuseseră transformate în iubire, prin decret guvernamental, la fel și cele 5 zile lipsă din an, ca omagiu adus iubirii. Explicația fusese dată pe baza unei povești din mitologia egipteană, care explica felul în care anul ajunsese de la 360 de zile la 365 în urma unei relații sexuale incestuoase între o anume divinitate egipteană și fratele ei. Zeița născuse 5 copii, care ar fi trebuit omorîți, însă în urma unor tertipuri, a reușit să cîștige timp, zile pentru fiecare dintre ei, care mai apoi s-au adăugat anului.

Jusa considerase o blasfemie acest lucru, și hotărîse întoarcerea la normal, revenirea la anul de 360 de zile egiptean, urmînd ca surplusul de timp să fie transformat în iubire, în adorație. Iubire pură, din suflet, fără atingeri, fără nici un fel de implicație. Sexul e o crimă și e pedepsit ca atare.

În felul acesta, 5 minute pe oră oamenii trebuie să iubească, să se adore pe ei înșiși, pe semenii lor, și nu în ultimul rînd pe Jusa, cel care a deschis ochii tuturor oamenilor și le-a propovăduit calea iubirii și a purității, scăpîndu-i de murdăria acuplării și de mizeriile sufletești care întinau umanitatea ca urmare a frustrărilor sexuale. Egalitate în dragoste pentru toți, iubire adevărată. Adevărata forță e sufletul și nu corpul. Jusa înseamnă dragoste și echilibru și lumea de asta are nevoie.

El avea nevoie de altceva și deși nu știa ce, mergea încrezător prin Babylon, încrezător în soarta sa, sperînd că întîlnirea cu puștiul va schimba ceva. Nu știa ce, dar aștepta în el acea transformare care să-i dirijeze altfel destinul. În orice caz, schimbările nu vin din afară, ci doar din interior, și nu era nevoie să se gîndească de două ori la asta.

Privea fețele abrupte ale oamenilor, golite de orice urmă de duioșie sau sentiment cald. Păreau conduși de-o iubire oarbă, o molimă pe care o credeau salvarea sufletelor atît de păcătoase pe care le moșteniseră de la o lume cu atît mai păcătoasă și care pierise sub propria infatuare.

Nu știa încotro să meargă. Avea posibilitatea să se întoarcă la bar, să-l ia pe puști ca să-l ducă acolo, unde spunea că mai sunt și alții ca el. Cumva i-ar fi plăcut să facă ceva care să îi aducă aminte că e bărbat, unul dintre puținii bărbați de pe planetă. Nici nu știa cîți sunt cu toți, poate o sută, poate două, nu-i știa decît pe cîțiva cu care se intersectase la centrul de donare.

Mersul la Centru, de două ori pe săptămînă, era singura slujbă. De fapt lucra și în celelalte dimineți, trebuia să se prezinte la controlul obligatoriu, în spitalul municipal. Plus că trebuia să facă sport cel puțin o oră pe zi, obligatoriu, așa că trebuia să meargă la o sală de sport specială. O rutină enervantă, dar necesară, așa considerau adulatorii lui Jusa, pentru a verifica zilnic că sămînța sau scula lui nu sunt irosite pervers sau criminal.

Mens sana in corpore sano, așa spuneau latinii, și el se gîndea cît oare a mai rămas adevărat din asta, cînd toți păreau afectați de ceva, ori de lipsa unui sex, ori de lipsa sexelor în general, ori de lipsa sexului. Trăia într-o lume fără sex, în care sexul devenise, după opinia lui, o boală mentală. Întreaga populație era afectată de asta, o vedea în toate episoadele buletinelor de știri, de fiecare dată crime, sinucideri, moarte în grup prin supradoze de droguri. Sexul, ca boală, părea mai degrabă un vulcan care ejacula moarte, moarte pretutindeni.

Poate că venise timpul pentru o schimbare. O revoluție care se lăsa așteptată de ceva vreme și care ar fi repus cumva lumea pe un drum care oferea șanse. Acesta pe care se mergea acum se vărsa direct în prăpastie. “Oare cum încep revoluțiile?” se gîndi el. Din ce-și aducea aminte, întotdeauna era o nemulțumire, o adîncă și dospită furie care stă ca un șarpe adormit în oameni și la un moment dat se trezește și mușcă fără să țină cont de nimic.

Dar cum se trezește un astfel de șarpe? Care sînt mecanismele care fac ura din oameni, dorința de mai bine, setea de libertate, să izbucnească asemenea unui resort care se destinde brusc, nemairezistînd propriei energii acumulate în timp? Nu știa,iar tot ce vedea erau oameni abătuți, consumați, o turmă de vite fără vlagă și fără personalitate, care-și acceptau cu umilință tainul zilnic, înfricoșate că oricînd s-ar putea împuțina, că oricînd poate fi mai rău.

Cît de multe poate suporta un animal? Dar un om? Dar un om care ajunsese mai rău decît un animal, un om care nu era decît o insectă, o furnică lucrătoare simplă, fără sex? Se aflau de aproape 20 de ani sub dominația cruntă a unei regine asexuate și nimeni, niciodată nu avusese puterea să strige că lumea devenise un gen x, un loc în care femei sau bărbați, toți purtau acel x între picioare, ca o cicatrice, ca o rușine, ca o stigmă a propriei neputințe.

Ce urma să facă? Să se ridice singur împotriva sistemului, să încerce să-i convingă pe cei care încă mai făceau din picioare că e momentul să pună capăt acestei situații? I se părea un vis prea frumos, dar mai degrabă irealizabil. Cu siguranță că nu erau foarte mulți și probabil neînarmați, probabil că erau tot o ceată de fricoși, chiar dacă purtau ceva în pantaloni.

Dar el, el cum era? Nu era la fel ca ei, gîndind același lucru vreme de 20 de ani, de cînd avusese norocul să fie selectat, și se comportase tot intervalul acesta ca un privilegiat? Nu era de fapt o parte din Ei, nu era nici măcar o parte care să gîndească, era doar unealta, mașina de reproducere, nu făcea nimic în mod voluntar, nu avea niciodată posibilitatea unei alegeri. Nici măcar de sex normal nu avusese parte, da, era tot un frustrat, la fel ca toată lumea.

Gîndurile îl apăsau tot mai tare, era ca o furtună de nisip în cap, ca un cuib de lilieci speriați care se loveau de pereții unei turle. Se credea unic, puternic, dornic de luptă și de revoluții, însălumea pe care o avea în față rumega liniștită și îl privea cu ochi umezi și calzi. Nu era mai mult decît un ratat cu pulă și nici măcar nu știa ce să facă cu ea.

“Nu cred că dacă voi scrie o carte se va schimba ceva. Probabil nici n-o voi putea scrie. Și ce religie să mai inventez acum, cînd toate femeile noastre nasc și sunt fecioare?”. Era aproape copleșit de situație, trăia într-o lume în care existau ferme de embrioni, verificați, sănătoși, puternici de muncă, și cu un IQ potrivit pentru a asculta ordine. Nici el nu era foarte deștept, era doar un animal sănătos, bun de prăsilă.

Iar femeile pe care le fecunda cu sperma lui erau toate asemenea lui, exemplare potrivite să muncească și să îndeplinească sarcini. Mamele purtătoare nu un rol important în fondul genetic al puilor de om, doar îi purtau în burtă 7 luni de zile, apoi nășteau prin cezariană. În fond nu mai era nimic din ce reprezentase în trecut o mamă, dar Jusa acceptase această pseudomaternitate, probabil dintr-o reminescență emoțională.

Nu, totuși nu putea lăsa sistemul să cîștige de tot. Trebuia cumva să facă ceva, orice. Se hotărî să îl caute pe puști, cel puțin avea să vadă despre ce e vorba, și la urma urmei, dacă tot nu era în stare să pornească o revoluție, putea măcar să profite de sistem, de el însuși, de privilegiul că sistemul îl lăsase c-o sculă de 18 centimetri pe care o folosise doar o singură dată cum se cuvenea, în tinerețe. Dar asta era altă poveste, acum era hotărît să răzbune ce-i 20 de ani de abstinență.

Da, nu-i mai păsa, nu mai avea decît vreo 12 ore pînă va fi epurat din punct de vedere fizic. Adică pînă îi vor tăia glandul, rușinea sexuală pe care o purta și pentru care toată lumea ar fi trebuit să-l disprețuiască dacă n-ar fi avut slujba nobilă de a participa în mod direct la perpetuarea speciei. Era într-un fel un privilegiat, la fel ca un geniu matematic sau un compozitor care a învins timpul.

Da, Teoremele sale, Compozițiile lui se perpetuau în timp ca orice artă măreață, avea organul de învins timpul și o făcea fără mare chef, asta doar pentru că nu reușea decît să îngroașe gloata adoratorilor lui Jusa. Altceva ar fi fost dacă ar fi putut avea propriul copil, cu vreuna dintre femeile acelea în care ajungea sămînța lui, acele femei pe care doar le visa și pe care nu le atinsese niciodată.