Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Generali a subscris polițe de 80 mil. euro, în scădere cu 9%

Generali, una din primele zece companii de pe piața asigurărilor, a subscris în primele nouă luni prime brute în valoare de 335,9 milioane de lei (80,3 mil. euro), în scădere cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Declinul s-a accentuat în trimestrul al treilea, perioadă în care subscrierile au atins 101,5 milioane de lei, în con dițiile în care compania înche iase primul semestru cu afa…

Ciprian Botea · 16 noiembrie 2010 · 2 min de citit

Generali, una din primele zece companii de pe piața asigurărilor, a subscris în primele nouă luni prime brute în valoare de 335,9 milioane de lei (80,3 mil. euro), în scădere cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Declinul s-a accentuat în trimestrul al treilea, perioadă în care subscrierile au atins 101,5 milioane de lei, în con­dițiile în care compania înche­iase primul semestru cu afaceri mai mici cu 4,4%.

Scăderea afacerilor a fost de­ter­minată de dinamica asigu­ră­rilor generale, unde sub­scrierile s-au redus cu 12% față de perioada ianuarie – sep­tembrie 2009, până la 268,5 milioa­ne de lei, din cauza perfor­manței slabe înregistrate pe segmentul asi­gurărilor auto.

“Activăm în continuare pe o piață dominată de asigurările auto, dar am încercat întotdeauna să menținem un portofoliu echilibrat prin re­du­cerea volumului de asigurări auto și dezvoltarea altor linii de asigurări. Astfel, în intervalul la care facem referire am reușit o scădere a ponderii asigurărilor auto în portofoliul total cu cinci puncte procentuale”, a declarat Marie Kovarova, directorul general al companiei.

În schimb, Generali a înregistrat o creștere cu 6,4% pe segmentul asigurărilor de viață, unde a subscris prime brute de 67,4 milioane de lei (16,1 milioane de euro) în primele nouă luni, în condițiile unui avans cu 20% al vânzărilor de polițe unit-linked (asigurări de viață cu compo­nentă de economisire).

În paralel, rata de reziliere a polițelor de asi­gurări de viață s-a redus cu 15% față de perioada ianuarie – septembrie 2009.
Generali a înregistrat cele mai mari creșteri pe asigurări de asis­tență turistică (185%) și asi­gu­rări de credite și garanții (195%).
Primele brute subscrise pe asigurări de locuință au cres­cut cu 6%, iar afacerile pe segmen­tul asigurărilor de răspundere civilă profesională au avansat cu 13%.
Compania nu a raportat valoarea câștigului net înregistrat după primele nouă luni, în condițiile în care în primul semestru obținuse un profit net de 18,9 milioane de lei (4,6 mil. euro), dublu față de același interval din 2009. În ceea ce privește strategia de business pentru perioada următoare, reprezentanții asigurătorului spun că se vor axa pe segmentul asigurărilor de locuințe și al asigurărilor corporate.

Citește și