Generali creste cu 70% pe RCA, dar stagneaza pe Casco
Generali, una din primele zece companii din piata asigurarilor, a inregistrat in primul semestru o crestere de 70% pe segmentul asigurarilor de raspundere civila auto (RCA), in timp ce pe segmentul politelor auto Casco primele brute subscrise au ramas la acelasi nivel din primele sase luni ale anului trecut.
Generali, una din primele zece companii din piata asigurarilor, a inregistrat in primul semestru o crestere de 70% pe segmentul asigurarilor de raspundere civila auto (RCA), in timp ce pe segmentul politelor auto Casco primele brute subscrise au ramas la acelasi nivel din primele sase luni ale anului trecut.
“In conditii de criza, era de asteptat ca asigurarile Casco sa cada. Piata de RCA creste pentru ca se aduc vehicule second-hand din strainatate. Ne-am dat seama ca 2009 va fi un an de RCA, nu de Casco”, spune Radu Ionescu, directorul de asigurari auto al Generali. El nu a precizat valoarea la care au ajuns primele brute subscrise pe cele doua segmente de activitate, aceasta urmand sa fie publicata in luna august.
Adrian Marin, directorul de asigurari generale al companiei, afirma ca scaderea politelor Casco incheiate cu firme de leasing, in conditiile in care acestea vand cu 70% mai putine masini, a fost in mare parte compensata de vanzarile pe retail.
“La Casco, daunele se mentin in aceeasi tendinta, iar frecventa lor chiar a scazut putin. Dauna medie a crescut aproximativ cu 10%, pentru ca am aplicat fransize (partea din paguba platita de asigurat – n.r.) de cel putin 100 de euro la fiecare polita, deci am avut mai putine daune de valoare mica”, sustine Marin.
Daunele auto reprezinta una dintre cauzele pierderilor mari inregistrate de piata asigurarilor in fiecare an. In 2008, pierderea neta a pietei a fost de 156 de milioane de euro, dubla fata de anul anterior.
“La RCA am schimbat abordarea anul acesta, ne ducem mai mult spre sate, unde frecventa daunelor este mult mai mica. Dauna medie in aceste zone reprezinta aproximativ 70% din cea inregistrata in zonele urbane”, explica Marin.
La nivelul intregii piete, afirma el, asiguratorii lucreaza cu o rata combinata pe segmentul RCA de 120-125%. Rata combinata este unul dintre cei mai importanti indicatori din asigurari si arata raportul dintre valoarea daunelor platite plus costul de achizitie al politelor (comisioanele brokerilor si ale agentilor) plus costurile administrative si valoarea primelor incasate.
Cresc daunele din cauza vatamarilor corporale
“Dauna medie va creste substantial pe RCA in special din cauza vatamarilor corporale, in general in urma unor acci-dente din strainatate. Daunele pentru vatamari ajung usor la 20.000-30.000 de euro, iar unele cazuri sunt ridicole, cum ar fi cazul unui biciclist care intra intr-un camion care stationeaza la semafor, iar camionul este scos vinovat”, mai spune directorul de asigurari generale al Generali.
Anul acesta compania a platit o despagubire de 150.000 de euro pentru vatamari corporale in urma unui accident care a avut loc in strainatate.
100 de cazuri de constatare amiabila
De la inceputul lunii iulie a intrat in vigoare constatarea amiabila a accidentelor rutiere usoare, iar Generali a inregistrat 100 de cazuri de acest fel la nivelul intregii tari.
Dupa introducerea acestei practici, care functioneaza de multi ani in tari ca Marea Britanie, Franta si Ungaria, soferii implicati in accidente rutiere soldate doar cu pagube materiale nu mai trebuie sa treaca pe la politie, documente de introducere in reparatie a autovehiculului urmand sa fie eliberate de asiguratori.
Cum functioneaza constatarea amiabila
- Numai in cazul accidentelor usoare, care nu sunt cauzate de infractiuni (conducerea in stare de ebrietate etc.).
- Ambii soferi trebuie sa fie de acord cu rezolvarea amiabila, in caz contrar ei trebuie sa mearga la politie.
- Formularul de constatare trebuie completat de ambii soferi si depus la asiguratorul fiecaruia.
- Asiguratorul face constatarea avariilor si emite documentele de introducere in reparatie.
- In acest fel soferii evita aglomeratia de la Politie.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026