Versiunea completă
Eveniment

Geoana: Mutarea bazelor NATO, "o evolutie fireasca"

Ministrul roman de Externe, Mircea Geoana, a afirmat ieri, referitor la recentele afirmatii legate de transferul bazelor NATO catre estul Europei, ca este vorba despre "o evolutie fireasca" a conceptului strategic al NATO in noul context international

Ziarul Financiar · 4 martie 2003 · 1 min de citit

Ministrul roman de Externe, Mircea Geoana, a afirmat ieri, referitor la recentele afirmatii legate de transferul bazelor NATO catre estul Europei, ca este vorba despre “o evolutie fireasca” a conceptului strategic al NATO in noul context international.
Potrivit lui Geoana, la nivelul NATO a inceput “un efort de reflectie si de analiza strategica” a modului optim in care fortele NATO si americane in Europa ar putea sa faca fata noilor misiuni ale aliantei, in noul context de securitate nationala.
“Este vorba de abandonarea unui concept vetust, de tip razboi rece, cu baze masive si permanente si trecerea la comandamente mult mai suple, de tip expeditional, pozitionate in zone strategice, capabile sa indeplineasca noile misiuni in secolului 21”, a spus Geoana, precizand ca aceasta discutie nu este legata de “unele elemente de disputa” care au aparut in ultimul an intre Berlin si Washington.
In opinia ministrului, aceasta analiza la nivelul NATO va continua probabil pentru inca un an. “Daca, la sfarsitul acestui proces de reflectie, concluzia va fi ca vom avea nevoie de prezente mai suple, mai reduse numericeste in locatii strategice, de interes si va fi decis, in urma acestor analize, ca Romania sau Bulgaria ar putea sa reprezinte elemente de interes geostrategic, acest lucru ar coincide cu analiza romaneasca cu privire la profilul Romaniei ca viitor membru al NATO”, a adaugat Geoana.
Generalul american James Jones, comandantul suprem al fortelor NATO din Europa (SACEUR), a afirmat, luni, la Stuttgart, ca Statele Unite “intentioneaza sa aplice o noua strategie, mai moderna, de amplasare a bazelor, cu scopul de a raspunde mai  eficient amenintarilor cu arme neconventionale” si terorismului.
Potrivit lui Jones, chestiunea transferarii spre Europa de Est a trupelor americane stationate in vestul Europei “trebuie sa fie abordata, deoarece este o problema reala”. Mediafax

Citește și