Versiunea completă
Politică

Geoană riscă excluderea din PSD, suspectat că plănuiește formarea unui nou partid

Lideri ai PSD au acuzat, la ședința BPN de miercuri, că fostul președinte al formațiunii Mircea Geoană ar intenționa, împreună cu câțiva apropiați, printre care Ion Toma și Florentin Gust, formarea unui partid nou sau a unei platforme în interiorul PSD, susțin surse din conducerea social-democrată.

Mediafax · 9 martie 2011 · 1 min de citit

Lideri ai PSD au acuzat, la ședința BPN de miercuri, că fostul președinte al formațiunii Mircea Geoană ar intenționa, împreună cu câțiva apropiați, printre care Ion Toma și Florentin Gust, formarea unui partid nou sau a unei platforme în interiorul PSD, susțin surse din conducerea social-democrată.

Surse din conducerea PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că la discuția despre sancționarea lui Ion Toma, mai mulți vicepreședinți au ridicat problema lui Mircea Geoană, acuzându-l că ar pune la cale inițierea unei platforme critice în interiorul PSD sau formarea unui nou partid.

Potrivit surselor citate, Adrian Năstase le-ar fi spus membrilor BPN că Geoană, Toma, deputații Florentin Gust și Radu Coclici, precum și alți apropiați ai lui Geoană din teritoriu s-ar fi întâlnit săptămâna trecută la Hotel Ramada.

Discuția de la Ramada, potrivit relatărilor din BPN, s-ar fi concentrat asupra inițierii demersurilor de înființare a unui nou partid, propunerea fiind făcută de Toma.

Sursele citate au arătat că, potrivit discuțiilor din BPN, Geoană i-ar fi convins pe apropiați că ar fi mai oportună inițierea unei platforme în interiorul PSD, care să se poziționeze critic față de actuala conducere.

Aceleași surse au declarat că, în BPN, Adrian Năstase ar fi arătat și câteva formulare distribuite la Ramada, unul din punctele din formulare referindu-se la identificarea tuturor membrilor PSD nemulțumiți față de actuala conducere, inclusiv a celor care au plecat în ultima vreme din partid. Citiți mai mult despre posibila excludere a lui Mircea Geoană din PSD pe www.mediafax.ro

Citește și