Versiunea completă
Business Hi-Tech

George Enescu - 130 de ani de la nașterea compozitorului. Google îl omagiază cu un doodle

Google și-a modificat, vineri, logoul pentru a-l omagia pe George Enescu, la împlinirea a 130 de ani de la nașterea celebrului compozitor român. Vineri, se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui George Enescu, figură emblematică pentru cultura muzicală…

Madalina Cerban - Mediafax · 19 august 2011 · 1 min de citit

Google și-a modificat, vineri, logoul pentru a-l omagia pe George Enescu, la împlinirea a 130 de ani de la nașterea celebrului compozitor român.

Vineri, se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui George Enescu, figură emblematică pentru cultura muzicală românească și unul dintre cele mai importante nume din galeria internațională a marilor compozitori și interpreți ai secolului al XX-lea.

Noul logo al Google îl prezintă pe compozitorul român în timp ce cântă la vioară. Totodată, în noul logo, peste cuvântul “Google” apare un portativ cu note muzicale.

Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-și logoul în acest sens. Anul acesta, Google l-a mai omagiat pe sculptorul român Constantin Brâncuși. Astfel, pe 19 februarie, Google a celebrat 135 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, noul logo fiind alcătuit din imagini ale unor lucrări realizate de celebrul sculptor, printre care “Domnișoara Pogany” și “Sărutul”.

George Enescu (născut pe 19 august 1881, la Liveni, Botoșani – decedat pe 4 mai 1955, la Paris) este considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni români. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor.

Citește și