George Zlotescu (1906-1983)

Intr-o fotografie din anul 1936 cu studentii lui AndrA© Lhote, in atelierul parizian al marelui pedagog si pictor, il vedem, in marginea grupului, inalt, slab, usor adus de spate, chel si cu ochelari – un tanar batran – si pe George Zlotescu. Intocmai profesorului sau, Zlotescu a fost un intelectual cu aplicatie in mai multe domenii.
Pictori, care ca si el au scris comentarii de arta, sunt multi, in anii de pana la sfarsitul razboiului: Tache Soroceanu, George Nichita, Nicolae Brana, Ion Vlasiu, Iosif Iliu, Alexandru Basarab, Ioan Mirea, Lucia Dem Balacescu, Gheorghe Labin. Tonitza si Sirato si-au facut din cronica momentului artistic si din scrierile despre arta o a doua profesie. Sculptorul Oscar Han a fost un memorialist cu mare har literar. Toata lumea buna a artelor se producea cu opinii la ziare si reviste. In volumul “Criticii de arta in presa bucuresteana a anilor 1931-1937”, aparut in 1997, Petre Oprea ii dedica un intreg capitol lui George (Gheorghe, Geo) Zlotescu elogiindu-i, cu argumentele frazei foarte lucrate si a ideilor cu sustinere intr-o scolire continua, talentul de analist al fenomenului, de formator al gustului. De fapt, de aici i s-a tras si pictorului nenocirea, intrucat colaborarea, cu texte si vignete, la publicatii de dreapta le-au permis primilor stapani de dupa 1947 ai UAP sa-l clasifice la “legionari” si sa-i blocheze total participarea la expozitii.
Categoria artistilor care ne-au fost contemporani, dar pe care i-am socotit oamenii altui timp, e foarte cuprinzatoare. Chinuit de o boala de care nu mori, dar nici nu te lasa sa traiesti, vietuind ca un infirm din mila vecinilor, consumat de o mandrie profesionala careia nu-i lipseste nimic ca sa se cheme eroism, pictand putin si fara nici o nadejde in diriguitorii artelor si in criteriile de evaluare a trecutului practicate de acestia, iesit complet din vremuri, George Zlotescu e personajul tragic al unei existente paralele. Cateva tablouri foarte bune de mana lui exista la rude si prieteni chiar si cu o datare tarzie, din anii 60-80. Dar biografia de artist activ, cu impact asupra unui public si a unei culturi libere, se opreste in punctul de bolta al prezentei sale in societate, anii  40-45. Expus, cu doua tablouri, in noua Galerie de arta moderna a Muzeului National, Geo Zlotescu ii opreste pur si simplu in loc pe vizitatori prin paleta exuberanta si, totodata, savanta, prin compozitia simpla, dar memorabila. Intalnirea cu culoarea lui George Zlotescu e un soc si un rasfat optic. Culoarea din jur, desi a unor maestri, pare conventionala.
George Zlotescu vine dintr-o familie foarte asezata: tatal – ofiter, fratii si sora – general, avocat, farmacista. De altfel, sora Elena e aceea care-l va ingriji in ultimele decenii de izolare in suferinta si meditatie, in odaia din Pache Protopopescu – atelier si dormitor, camera de spital si tezaur de singuratati. A urmat Academia de Arta plastica a lui Theodorescu Sion si apoi pe aceea a lui AndrA© Lhote si Othon Friesz. A expus inca din anii studiilor, cand de altfel a si fost premiat de Anastase Simu. Scoala buna, debut sub bune auspicii, o arta foarte apreciata la maturitate si, ce-i mai important, cu multi cumparatori generosi. In ciuda perfidei boli care-i marca infatisarea imbatranindu-l, munca de artist se vadea un noroc. Poate ca, asa cum s-a intamplat si cu alti simpatizanti ai miscarilor de dreapta, Zlotescu ar fi fost ingaduit ulterior in “Anuale” si chiar cu cateva “personale” frumos comentate de criticii din generatiile noi. Si si-ar fi “reparat” cumva trecutul. Mai ales ca nu era nimic de reparat. Era insa prea instruit, prea interiorizat si prea cinstit cu sine insusi, ca sa ceara breslei ceva. Un om ca el, deprins sa fie apreciat in chip natural, fara presiuni dimprejur, nu-si schimba peste noapte felul de a fi. Ca sa intelegem ce fire avea Zlotescu, e destul sa-i amintim prieteniile: discretul si carturaritul Emil Botta – caruia i-a ilustrat doua volume – Hrandt Avakian, Gheorghe Labin, Al. tipoia. Pictori, ca si el, de reconsiderat cu o alta intelegere a valorilor tineretii lor.
Desi tablourile de George Zlotescu ar trebui sa se gaseasca in mai multe muzee si institutii culturale de rang national, am putut sa cunosc cateva la familia Dan si Camelia Stanescu-Ursuleanu. Cei doi mari meseriasi ai Radiodifuziunii Romane i-au fost lui George Zlotescu prieteni, infirmieri, iar azi ii sunt biografi. Retrospectiva, pe care Muzeul Judetean de Arta din Bacau, cu sprijinul catorva colectionari si entuziasti ai marilor recuperari artistice i-au organizat-o in 1998, a miscat ceva, dar nu indeajuns.
Creatia lui Zlotescu impune o expozitie la Muzeul National.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar