Germania vrea referendum la Constitutie
Germania vrea referendum la Constitutie
Germania va putea convoca un referendum privind Constitutia Europeana daca propunerea majoritatii parlamentare de modificare a Legii fundamentale germane va fi adoptata la timp, a declarat un purtator de cuvant al Guvernului de la Berlin. “Guvernul doreste ratificarea cat mai rapida a Constitutiei europene”, pentru a transmite “un semnal pozitiv” in strainatate, a declarat Hans-Hermann Langguth, adjunctul purtatorului de cuvant al Cabinetului german. “Procesul de ratificare trebuie sa respecte legislatia germana in vigoare”, care nu permite, in prezent, convocarea unui referendum, a precizat el, adaugand ca textul Constitutiei europene va trebui aprobat de doua treimi dintre membrii celor doua Camere ale Parlamentului. Majoritatea parlamentara formata din social-democrati si ecologisti va depune, in toamna acestui an, o propunere de modificare a Constitutiei germane, prin includerea unor prevederi legate de referendumuri, iar pentru adoptarea acesteia este necesar votul a doua treimi dintre membrii celor doua Camere, a declarat Langguth. 81 la suta dintre germani sprijina ideea convocarii unui referendum privind Constitutia Europeana. Mediafax
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026