GermanWings se mută pe Otopeni, dar păstrează un singur zbor
Compania aeriană GermanWings, divizia low-cost a Lufthansa, care opera anul trecut curse spre Berlin, Köln și Stuttgart de pe aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa), își va transfera operațiunile pe aeroportul Henri Coandă, păstrând însă doar cursele spre Köln.
Compania aeriană GermanWings, divizia low-cost a Lufthansa, care opera anul trecut curse spre Berlin, Köln și Stuttgart de pe aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa), își va transfera operațiunile pe aeroportul Henri Coandă, păstrând însă doar cursele spre Köln.
“Germanwings acceptă noua ofertă din partea aeroportului. Viitorul ne va arăta dacă această decizie este bună din punct de vedere economic”, a declarat Andrea Engel, purtătorul de cuvânt al companiei GermanWings. Din cauză că erau neprofitabile, operatorul low-cost a renunțat la zborurile spre Stuttgart și Berlin, după ce compania mamă Lufthansa a anunțat că va introduce zboruri spre această destinație de pe aeroportul Otopeni. Pe piața românească, GermanWings transporta între 50.000 și 80.000 de pasageri anual cu zboruri spre cele trei destinații. Rezultatele financiare ale companiei nu au fost făcute publice. Mutarea zborurilor low-cost pe Otopeni a fost anunțată încă de anul trecut, când Anca Boagiu, fostul ministru al transporturilor, motiva necesitatea acestei măsuri pentru a transforma Băneasa într-un city airport pentru curse VIP. Ulterior, compania care administrează cele două aeroporturi a anunțat că va majora tarifele de operare pe aeroportul curselor low-cost, ceea ce a forțat companiile aeriene să se mute. Atât Blue Air, cât și Wizz Air au anunțat că din 25 martie vor efectua zboruri de pe aeroportul Otopeni. Mai mult, Wizz Air a mai adăugat câteva destinații cu plecare de pe Otopeni: Memmingen (în sudul Germaniei, între Stuttgart și München, de două ori pe săptămână), Verona (Italia) sau Palma de Mallorca (Spania). De asemenea, compania va avea o nouă rută către Budapesta, care va opera patru zboruri pe zi. Ca urmare a acestor mișcări, cel mai mare aeroport din țară, Henri Coandă (Otopeni), își va majora traficul de pasageri cu 45-47% din 25 martie. Celor 102 avioane care decolau în medie în fiecare zi de pe Otopeni li se vor adăuga alte 35 de curse ale Blue Air sau Wizz Air. În 2010 compania low-cost GermanWings, care a transportat la nivel internațional 8 milioane de pasageri, a finalizat cu o cifră de afaceri de 630 de milioane de euro.Citește și
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026