GFR vrea 33% din transportul de marfă
Cel mai mare operator privat feroviar de pe piața românească, Grup Feroviar Român (GFR), parte a Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, țintește anul acesta o cotă de piață de 33% din segmentul transportului feroviar de marfă, pe fondul contractelor încheiate, față de 27% cât a avut anul trecut, potrivit oficialilor companiei.

“Avem toate motivele să fim încrezători că vom avea o creștere a cotei de piață în acest an”, a declarat Sorin Chinde, directorul general al GFR. Anul trecut, compania a transportat circa 9,2 mil. tone nete, realizând o cifră de afaceri de 125 mil. euro, potrivit reprezentanților companiei. În martie anul acesta, GFR a transportat un milion de tone.În decembrie anul trecut, GFR a preluat vagoanele și 350 de angajați de la Rompetrol Logistics (RPL), companie deținută de KazMunaiGaz.
Contractele de servicii de transport feroviar au fost încheiate pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă doi ani. Transportatorul GFR a mai semnat anul trecut un contract important în segmentul distribuției de carburanți cu rușii de la Lukoil.
GFR concurează cu CFR Marfă, dar și cu companiile private Servtrans și Unifertrans.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026