Ghețea, CEC: Ar fi bine-venit mai mult capital local în bănci
Capitalul românesc, care cumulează numai o cincime din activele sistemului bancar, ar trebui să ocupe un spațiu mai mare având în vedere rolul jucat în perioada de criză de băncile cu acționariat local, care s-au nu mărat printre puținele instituții de credit care au mai finanțat economia, consideră Radu Ghețea, președintele CEC Bank.

“Criza ne-a demonstrat că este bine să ai capital românesc. Băncile ro mâ nești au reușit să crediteze în continuare în această perioadă și cred că un aport mai mare al capitalului românesc ar fi bine-venit”, a declarat Ghețea la emisiunea ZF Live.
Băncile cu capital majoritar românesc au ajuns să dețină la sfârșitul anului trecut la o cotă de peste 18% din activele sistemului bancar, în creștere cu șase puncte procentuale față de 2008. Acestea au crescut creditarea în criză, dar în același timp au beneficiat și de faptul că băncile străine au vândut o parte din active – în special credite neperformante. Vezi pagina 6
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026