Globus pe mâna Teroristei!/ de Ziarul de Duminică

Anunțam în urmă cu câteva luni că o colecție foarte căutată a Editurii Univers, cu o istorie de 40 de ani, se relansează. În luna aprilie a acestui an a apărut noua serie Globus, coordonată de LuciaT, fondatoarea site-ului www.terorista.ro. Globus a debutat în 1974 și, de-a lungul timpului, le-a oferit cititorilor români întâlniri (uneori în premieră) cu scriitori și cărți care ocupă astăzi rafturile întâi ale multor biblioteci. În Globus au apărut traduceri din Virginia Woolf, Kurt Vonnegut, Patrick Süskind, Gabriel García Márquez, John Steinbeck, Romain Gary sau Michel Tournier. Acestora li s-au adăugat, după 2010, când colecția a fost reluată după o pauză de șaptesprezece ani, nume ca Donald Barthelme, Jhumpa Lahiri, Malcolm Bradbury, Hanne Ørstavik.

Editura anunță că LuciaT va alege de acum înainte următoarele titluri din Globus, va coordona colecția de la A la Z. În cuvintele ei: „Înainte veneam aici să citesc și găseam cărți minunate. Acum plec în căutare de cărți pe tot globul și mă întorc cu ele aici. Vor găsi acum alți cititori cărțile mele preferate adunate în Globus. Călătoria continuă!” (LuciaT și-a redeschis de curând și blogul ei personal, terorista.ro, care va rămâne un blog personal, cu însemnări diverse, deși va fi în parte dedicat, desigur, colecției cărților ei preferate, Globus.)

Primul volum din noua serie este Shalom Auslander – Speranța: o tragedie. Traducere Carmen Scarlet

Hitler a fost cel mai mare optimist din istoria omenirii. Credea că există o Soluție Finală la toate problemele. Anne Frank a murit din cauza speranței unui dement într‑o lume mai bună. Și dacă supraviețuia? Ne‑ar fi mișcat la fel de mult Jurnalul ei? Ce se întâmplă cu supraviețuitorii? Nu suntem niște supraviețuitori și noi, cei care visăm să ne cumpărăm o casă într‑un loc liniștit, să scăpăm de stres și să ne plimbăm cu bicicleta în natură?

Sol Kugel e unul dintre noi: părăsește agitația din New York cu speranța că, la aer curat, cu legume proaspete din propria grădină, băiețelul lui se va întrema după o boală ciudată, bătrâna lui mamă își va sfârși zilele în pace, iar lui îi va veni inspirația pentru opera la care lucrează dintotdeauna: epitaful perfect. Dar aerul curat aduce miros de fum, iar în pod găsește ceva: o paporniță uitată. Sau o baborniță? Măcar dacă ar fi avut un câine, unul mare, un doberman. Sau un pistol. Fie și unul mic, de damă. Are doar, drept apărare, un umor cum numai un autor ca Shalom Auslander i‑ar fi putut dărui: devastator!

Shalom Auslander s-a născut în 1970 în apropiere de New York, în orășelul Monsey. A primit o educație religioasă (iudaică) strictă. A rămas marcat și la maturitate de atmosfera sufocantă în care a crescut, după cum o atestă și cărțile lui: un volum de proză scurtă, „Beware of God”, publicat în 2006, un volum de memorialistică, „Foreskin’s Lament”, publicat în 2007, și romanul „Hope: A Tragedy”, publicat în 2012, pentru care a primit premiul Jewish Quarterly Wingate. Este căsătorit și are doi copii.
„Sunt ecouri din Kurt Vonnegut, Philip Roth și chiar Franz Kafka în acest extrem de original roman. Și totuși, în «Speranța: o tragedie», Auslander a creat o poveste care îi aparține lui în întregime, care îi va irita pe unii, îi va entuziasma pe alții, dar, în cele din urmă, va impresiona aproape pe oricine.“ BookPage

Christian Gailly – O seară la club. Traducere Claudiu Constantinescu

Un roman despre cum te lovește în moalele capului adevăratul tău destin, de care ai fugit cât ai putut, când te prinde cu garda jos, fie și după zece ani și zece minute, despre fericirea pe care ți‑o aduce, cu forța dacă trebuie, și despre plata pe care ți‑o cere. Simon Nardis (auziți deja muzica?) e salvat. Nu mai bea, nu mai ia droguri, nu se mai aruncă în legături pasagere cu femei, nu mai cântă jazz. E sănătos, are o viață echilibrată, o soție iubitoare, o situație respectabilă ca inginer specialist în încălzirea halelor industriale. Și e mort pe dinăuntru. Dar, într‑o seară, la un club, într‑un mic oraș la marginea mării, se așază în fața unui pian. Cu un pahar în mână. De pian se apropie o femeie. Trec minute. Ore. „Debbie îl trăsese pe Simon într‑o zonă oarecum sexi, un pic vulgară, de o indecență, ca să zic așa, moderată, totul într‑un swing cu scandări răspicate. (…) Suna foarte bine. Îmi imaginez că Debbie se freca, lasciv, de pian, cu mișcări de femeie fatală, stil anii ’40. Pianul lui Simon și vocea și trupul lui Debbie se seduceau reciproc. Publicul era în extaz.” Trenurile pleacă din gară, unul după altul, spre casa unde îl așteaptă soția răbdătoare și un motan capricios. Simon Nardis pierde toate trenurile, mai puțin unul, trenul pasiunii, al recăderii în păcat, al renașterii.