Versiunea completă
Prima pagina

GM Daewoo plateste dobanzi cumparatorilor

GM Daewoo are o oferta deosebita pentru cumparatorii coreeni de autovehicule: imprumuturi cu dobanda negativa. Astfel, producatorul de autovehicule detinut de grupul american General Motors (GM) isi incepe asaltul asupra liderului pietei din Coreea, Hyundai

Anca Stoicescu · 7 ianuarie 2004 · 2 min de citit



GM Daewoo are o oferta deosebita pentru cumparatorii coreeni de autovehicule: imprumuturi cu dobanda negativa. Astfel, producatorul de autovehicule detinut de grupul american General Motors (GM) isi incepe asaltul asupra liderului pietei din Coreea, Hyundai.



Este prima data cand debitorii sunt platiti pentru a lua un credit. Mai exact, cumparatorii care se imprumuta pentru a achizitiona una din marcile Kalos, Lacetti, Rezzo sau Magnus vor primi in fiecare luna o dobanda de 1%. Ei trebuie sa plateasca un avans de cel putin 15%. In prezent, dobanda pentru astfel de credite este de aproximativ 9%.



“Ne-am gandit ca e o idee buna. Ne place sa oferim ceva nou, inovator”, a declarat pentru Financial Times Nick Reilly, directorul executiv al Daewoo.



Cu toate acestea, Roger Bootle, director la firma de consultanta londoneza Capital Economics considera ca oferta Daewoo pare mai degraba un artificiu al departamentului de marketing si ca in realitate dobanda nu este negativa.



In ultimul timp, resursele financiare ale institutiilor de credit din Coreea s-au diminuat, iar evolutia pietei autovehiculelor a fost greoaie. Ca efect, producatorii de masini s-au vazut nevoiti sa iasa in fata cu tot felul de oferte pentru a atrage cumparatorii.



Reilly este de parere ca in Coreea razboiul preturilor ajunge din urma batalia din SUA. Valoarea stimulentelor, inclusiv ofertele speciale de finantare, ajung pana la 7-8% din valoarea autovehiculelor vandute. Nu demult, bonusurile primite de clienti se situau la 2-3%.



Compania a aplicat mai multe masuri cu scopul de a “reconstrui” marca Daewoo, afectata de alunecarea spre faliment. GM achizitionat compania de la creditorii acesteia in 2002.



Dobanda de -1% este un pas inainte fata de o alta masura luata de GM dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, cu scopul de a impulsiona vanzarile, si anume imprumutul cu dobanda zero.



Noul plan de rate si dobanzi va lasa in buzunarul clientilor companiei intre 833 si 2166 dolari, in functie de modelul ales.



O alta oferta speciala a celor de la Daewoo este reprezentata de un drive test de un an pentru 1.000 de castigatori ai unei loterii care a atras 630.000 de participanti. GM a anuntat o competitie similara in SUA, prin care va oferi 1.000 de autovehicule vizitatorilor showroom-urilor. In acest scop, marele grup american a cheltuit 50 milioane de dolari.



Unii experti sustin ca si alti producatori de autovehicule vor lua in viitorul apropiat decizii similare, oferind reduceri sau alte facilitati pe seama diminuarii profiturilor. In 2003, vanzarile de autovehicule din Coreea s-au diminuat cu 19% fata de anul 2002, pana la 1,31 milioane de bucati.
anca.stoicescu@zf.ro

Citește și