Go, Bridget, go!

Publicitatea se insinueaza de ani buni in intriga filmelor. Asa se face ca, la cinematograf sau la televizor, iti pot trece fulgerator prin fata ochilor pachete de tigari, reviste, bauturi, computere, scutece si ce-o mai vrea clientul. Numai ca de ceva timp product placementul a devenit o obisnuinta pentru un film de buget mare.

Discutia e in toi in Vest: care e limita, pana unde mergi cu plasarea produselor intr-un film? Sau, mai nou, intr-o carte: exista scriitori comerciali care introduc scene facute la comanda pentru diverse companii. O scriitoare britanica de povesti usurele are un contract solid cu Ford. De ce? Pentru ca publicul sau este alcatuit mai ales din femei cu varste cuprinse intre 28 si 35 de ani, adica exact publicul tintit de seria Ford Focus…

Daca aveti de gand sa va duceti sa vedeti ultimul Bridget Jones (La limita ratiunii), acum si pe ecranele din Romania, pregatiti-va sa gasiti multe scene numai bune pentru “Marca inregistrata”. La un moment dat, cand eroina alearga sa-si intalneasca iubitul, camera paraseste pentru zece secunde personajul, urca, urca si da peste panou electronic unde scrie… “Coca-Cola. Go Bridget Go!”. Amuzant, la prima vedere. Numai ca tocmai vazusem si publicitate la o carte gen “ce trebuie sa faci in viata” si ceva produse Samsung si Sony strecurate in decor etc.

Discutia incepe sa devina serioasa atunci cand filmele isi modifica scene intregi pentru a incorpora o “idee” publicitara. Cand prin decor mai apare fugitiv cate un brand reactionam amuzati sau o lasam sa treaca fara prea mult deranj. Cand asisti insa la “inovatii” publicitare baltind in creatii cinematografice pot aparea alergii…

Majoritatea criticilor de film au avut cuvinte retinute pentru ultimul film din seria Bridget Jones si mai toti au pomenit, la capitolul nereusite, scena “Go, Bridget, go!” si, in general, excesul de product placement. Nu ca parerea criticilor ar afecta direct vanzarile, dar specialistii sunt primii vestitori ai nemultumirii. Si asa incepe sa scada cota unei Renee Zellwegger, de exemplu.

Astfel de procedee publicitare incep sa se regaseasca in mai toate domeniile de creatie. De la advertorialele, la mare pret acum, din presa scrisa, la literatura comerciala. Mitul imaginatiei libere, dezinteresate, incepe, incet-ancet sa se destrame… Cu un efect deloc neglijabil: consumatorii devin din ce in ce mai paranoici. Cauta publicitate acolo unde nu e, cauta motivatie financiara acolo unde poate nu a existat nici o intentie…

E un trend care trebuie taxat, ironizat, tinut in frau. Nu neaparat cu furie curat proletara. Trebuie insa sa avem grija: undeva in sufletele noastre incepe sa se strecoare teama ca, intr-o buna zi cinematografica, Alexandru cel Mare ar putea scoate din teaca un cutit Solingen. Sau ca bufnita lui Harry Potter ar putea purta o stampila FedEx.

Platim film sau platim sa vedem reclame?, se intreba un cinefil furibund pe un forum despre ultimul episod Bridget Jones. Altul, mai impaciuitor din fire, i-a raspuns: Lasa, ca pana si Fight Club a avut Pepsi…

Daca cele doua teritorii, reclama si fictiunea, nu vor pastra o distanta respectabila, se va gasi rapid un public consistent care sa-si doreasca orice, film, literatura, muzica, numai sa nu contina publicitate.

Normal, exista si cale de mijloc: introducerea cat mai fireasca a marcii in fictiune. Din pacate companiile incep sa pretinda din ce in ce mai mult. Se pare ca se accentueaza moda care ar putea purta gloriosul slogan: “As vrea sa se vada clar pe ce am dat banii!” Discretia nu e facuta pentru comapnii puternice, se pare. Ma intreb ce se va intampla daca directorul vreunei megacompanii ar dori sa plateasca bani buni ca sa joace alaturi de Brad Pitt sau Angelina Jolie. Cine l-ar putea impiedica?

* Costi Rogozanu este redactor sef al ApropoTV, licentiat in Litere, comentator in domeniile cultura, mass-media