Goldart nr. 117/ de Ziarul de duminică

Ieri, 12 decembrie, a avut loc Hotel Marshal Garden ultima licitație Goldart a anului, intitulată „Figurativ indigen în ambient european”. Dedicată deopotrivă artelor decorative și celor plastice, licitația nr. 117 a reunit pictură și grafică modernă preponderent inspirate din lumea românească, dar și obiecte ornamentale și domestice provenite din cunoscute ateliere europene.

La secțiunea artă decorativă au prevalat piese destinate aranjării mesei provenite din ateliere franceze, autro-ungare, germane, însă nu lipsesc obiectele strict ornamentale, cum ar fi cele semnate Montesy ori cele din alte manufacturi străine; lor li se adaugau câteva bijuterii din aur și argint împodobite cu pietre prețioase sau perle.

Nenumărate opere de grafică și pictură reflectă realități autohtone. De la naturile statice semnate de Leon Alexandru Biju, Ion Cristian Popescu (PIC), Ioan Papazoglu, Ion Popescu Negreni, Ion Pacea, Spiru Chintilă, la compozițiile cu personaje ieșite de sub penelul unor George Chirovici, Gheorghe Vânătoru, Nicolae Vermont, Hrandt Avachian, Dimitrie Serafim, Bogdanovici, Ion Popescu Negreni, Octav Băncilă până la inconfundabilele  peisaje surprinse de George Catargi, Tache Papatriandafil, Stavru Tarasov, Sever Burada, Spiru Vergulescu, Partog Vartanian, Rodica Maniu etc, toate sunt „icoane” identitare emblematice. Câteva splendide  icoane românești, grecești sau ucrainiene au întregit oferta actualei sesiuni ce se anunță pe cât de diversă, pe atât de incitantă.

Ion Popescu Negreni

„Am vrut prin imagine să redau calmul și liniștea, să redau claritatea” – iată o mărturisire ce se constituie în chiar crezul de o viață al lui Ion Popescu Negreni. Prin aceasta, artistul a dorit să definească impactul contemplativ pe care pictura trebuie să-l exercite asupra privitorului, sentimentele stenice declanșate de o măiestrită alcătuire a formelor și culorilor și în același timp rolul „lămuritor”, de mediator, al artistului dinspre motiv spre model, dinspre natura (brută) spre arta înțeleasă ca decantare a realității.

Seninătatea picturii lui Negreni, imaginile sale calme, echilibrate, contemplative, decurg așadar din știința organizării suprafeței, din stăpânirea unui desen sugestiv,  înzestrat cu expresivități ce definesc concis formele și totodată din vigoarea și rafinamentul cromatic.

Totul în pictura sa devine lumină, bucurie a privirii, indiferent că artistul redă lumea inocenței –  ca în „Somnul” și „Măriuca”, două portrete de copii menite a desfăta ochii privitorului prin subiectul în sine. Intuiția plastică, observația riguroasă, meditația imagistică, într-un cuvânt sinteza picturală, caracterizează opera lui Negreni, în mod natural.

Corneliu Baba

Corneliu Baba a fost indubitabil unul dintre cei mai dotați portretiști români, afirmându-se pe tot parcursul creației sale ca un rafinat interpret al chipului uman. Analiza atentă, sintetică pe care o face modelelor caracterizează în egală măsură examinarea propriei înfățișări, tulburătoarea căutare sufletească ce răzbate din majoritatea autoportretelor sale.

De la descoperirea / afirmarea ego-ului semeț din anii de debut, transpus pe pânză cu tot elanul incomensurabil al tinereții, (atitudine pe care o va îmbrățișa și mai târziu) pentru a se interoga, nu fără o undă de ironie, asupra rolului artistului în societate, până la autoportretele de senectute bântuite de fantomele incertitudinii și ale angoasei extreme, asimilabile pe alocuri problematicii din ciclul „Regele nebun”, Baba a oferit poate ca nimeni altul picturii române cea mai completă scrutare de sine. De remarcat prezența în licitație a celor două autoportrete de excepție aflate la extreme; cel de bătrânețe, copleșit de întrebări și celălalt, al primei tinereți, probabil cea dintâi operă cunoscută din creația sa, în care afișarea vanitoasă a chipului artistului privindu-se „superior” pare a se înscrie într-o poză căutată în epocă (a se compara cu autopotretul de tinerețe al lui Sever Burada, asemănător până la coincidență).

Theodor Pallady

Peisajele de pe Sena sunt cele mai frecvente priveliști pariziene alese de Pallady pentru a fi transpuse pe pânză. Deși concepute în spirit (post)impresionist, ele nu își propun să definească efemerul atmosferic, sclipirea trecătoare a luminii sau tremurul apei într-un anume moment al zilei, ci, dimpotrivă, încearcă să redea permanența și soliditatea mediului înconjurător. Volumetria edificiilor, siluetele compacte ale unor barje pe râu, orizontala mișcătoare a apei alcătuiesc o unitate bine stăpânită a gamelor coloristice, denotă structuri ale materiei, unite într-o imagine coerentă, învăluită de lumină egală, a cerului metalic. Aspirația la construcția esențializată, la o logică lineară a proporțiilor, ține de însăși firea artistului care a refuzat întotdeauna disiparea imaginii în pitoresc și sentimentalism.