Versiunea completă
Analiză

Gonind dupa valuta

Gonind dupa valuta

Adrian Vasilescu · 13 aprilie 2004 · 4 min de citit



Romania cunoaste, de mai multi ani, un proces de insanatosire a monedei nationale. A fost desavarsita deja convertibilitatea de cont curent a leului. Principalul avantaj fiind cresterea de cateva ori a rezervei valutare. Rezerva a urcat pana la cifre ce nu au fost atinse niciodata in istoria tarii. Leul a ajuns si la convertibilitatea relativa de cont de capital. Procesul va fi desavarsit inainte de integrarea in UE. Au fost stabilizate pietele monetara si valutara. Incepand cu acest an, trecem la inflatia anuala cu o singura cifra. Pana la sfarsitul deceniului in curs, cifrele inflatiei noastre se vor apropia de cifrele UE. Vor fi create astfel conditii ca, in deceniul viitor, sa trecem la euro. Pana atunci, avem nevoie in Romania de o moneda functionala. O vom obtine prin taierea a patru zero-uri din coada leului. Proiectul de lege e intr-un stadiu avansat. Probabil ca, in 2005, in prima parte a anului, denominarea leului va fi un fapt implinit.



Dincolo insa de impliniri si neimpliniri, de sperante, o mare problema ramane deschisa. Valuta. Ne trebuie valuta. Ducem o lupta fara sfarsit pentru a face rost de valuta, de cat mai multa valuta.



Candva, un celebru aspirant la cucerirea Everestului a fost intrebat ce anume il determina sa infrunte riscurile catararii pana la inaltimea amenintatoare a acestui varf. A raspuns simplu: “Pentru ca exista!”. Ei bine, noi nu ne avantam dupa valuta pentru ca … exista. O facem pentru ca existenta noastra ar fi tot mai grea, tot mai dificila daca nu am face rost de valuta.



Batalia pentru valuta e generala. Din America pana-n Asia, din Europa pana-n Africa, se cauta dolari, euro, yeni, franci elvetieni. Exporturile de marfuri ori de servicii ale tuturor tarilor sunt determinate de nevoia de valuta.



Ce fel de valuta? Desigur, forte. Sistem in care se produc continuu schimbari. Din noiembrie 2002, dolarul se vede nevoit sa-si scoata palaria in fata monedei unice europene. Si chiar daca, acum, castiga puncte, euro continua sa fie deasupra dolarului. Clipe de acest fel au fost destule in deceniile precedente. Ele pot fi trecatoare. Principala calitate a monedei americane este puterea de redresare. Am invatat lectia: dupa declin urmeaza cucerirea de cote noi, tot mai inalte. Sa vedem, insa, cum va raspunde euro, moneda nou venita in elita finantelor internationale.



Cert este insa ca valuta forte, fie dolar, fie euro, fie alte monede din clasa de sus, e o “cheie universala”: deschide orice fel de usa. Iar noi, in drumul spre o alta conditie economica, intalnim o multime de usi incuiate. Avem nevoie de dolari, de euro, de alte valute pentru resurse energetice, pentru materii prime, pentru tehnologii avansate, chiar si pentru alimente. Avem nevoie de valuta pentru a ne reintregi rezervele valutare in absenta carora convertibilitatea leului nu ar fi mai mult decat un vis.



O vreme, ochii nostri au privit numai spre dolari. Mai intai am operat cu doua feluri de dolari: unul “ieftin” si altul “scump”. Cel dintai (dolarul de 60 de lei) era folosit pentru importurile asa-numite esentiale. Mai bine de 80% din totalul importurilor (energie, materii prime, tehnologii, furaje, alimente de baza) beneficiau de dolari de 60 de lei, fapt ce dadea multor unitati productive sau de comercializare a produselor iluzia ca sunt rentabile. Al doilea (dolarul ce oscila intre 200 si 300 lei) circula pe o piata socotita periferica. Dar libera. Importurile de bunuri de consum se faceau la pretul de piata al dolarului. Si tot la pret de piata erau procurati dolarii de care avea nevoie populatia, fie pentru calatorii in strainatate sau diferite mici afaceri, fie pentru a-si preschimba leii intr-o valuta sigura.



A venit apoi unificarea cursurilor si a limpezit apele. Initial, am operat cu dolari de 180 de lei. A fost pretul unic de … pornire. Pentru ca pretul dolarului a inceput sa fie stabilit zilnic la bursa interbancara. Rezultand din “impacarea” cererii si ofertei de valuta. Cererea reprezinta necesarul de dolari pentru importuri. Oferta, in schimb, se constituia la nivelul disponibilului de dolari asigurat de exportatori. Cum insa noi nu reuseam sa iesim din zona deficitului comercial, importurile fiind mai mari decat exporturile, aveam nevoie de <subventii> pentru a mentine cursul interbancar in zona de echilibru. De unde dolari pentru “subventii”? Desigur, din rezerva valutara.



Asadar, statul imprumuta dolari de peste mari si tari si alimenta piata interna pentru a nu scapa cursul din mana. N-o puteam insa duce tot asa, din imprumut in imprumut. Au fost facuti pasi noi. Mai intai liberalizarea cursului valutar, apoi convertibilitatea leului au deschis piata. A inceput sa vina capital. Banca Nationala si-a facut rezerva cumparand valuta de pe piata interna. La inceput dolari, pe urma euro. Dupa 3 martie 2003.



Avem insa nevoie, in continuare, de o supraoferta de valuta pe care s-o asigure exporturile. Daca nu vom exporta (si, mai cu seama, daca nu vom vinde la preturi bune produsele romanesti) nu vom avea resursele necesare pentru a asigura competitivitatea economiei romanesti.



Sunt, in Romania, mai multe fabrici de … valuta. Am in vedere fabricile ale caror produse se vand in multe tari, de unde ne vin euro, dolari, alte valute. Nu insa in cantitati indestulatoare. Fiindca prea putine produse de export sunt de varf. Pana cand nu vom avea o concurenta reala si loiala, pana cand competitivitatea nu va fi repusa in drepturi … nu vom avea resursele valutare necesare.

Citește și