Grădina cu minuni/ de Elisabeta Lăsconi

… se află într-un oraș iranian, Karaj, și se întinde în jurul unei case, la margine o ocrotește un râu, și acolo se întâlnesc cinci femei, conduse parcă de un destin ce le ocrotește. Fiecare ajunge în grădină după ce a trecut prin întâmplări teribile, care le-au împins dincolo de limite, întâmplările se leagă inevitabil de un bărbat și de menirea lor, care nu poate fi decât familia și căsătoria, nu iubirea sau opțiunile propriei vieți.

Proprietara grădinii se numește Farrokhlaghá Sadroddivan Golchehreh, rămasă văduvă după o iubire nefericită și o căsătorie transformată în dușmănie continuă. În prima zi când vede casa cu grădină pe care o cumpărase ca să poată pleca din Teheran, se trezește că-i bat la poartă un grădinar plin de har, o străină ciudată, Zarrinkolah, și două femei necunoscute, Mounes și Faezé. Dar noutatea grădinii, care pe ea nu o înspăimântă, ci o cucerește este copacul-om.

Până să ajungă însă în grădina magică, lectorul trebuie să aibă răbdare și curiozitate, citind patru povești, care, la prima vedere, n-au nicio legătură una cu alta, toate au în centru o eroină. Prima este Mahdokht, o bogată moștenitoare care simte că-și irosește viața, caută să-și găsească un rost, dar are de fiecare dată o reacție de retragere: părăsește școala unde preda când înțelege că directorul școlii o curta, se simte inutilă față de familia fratelui care tot sporește în copii. Mahdokht se hotărăște să se planteze în grădină ca să se transforme în copac, ea pare să-i aștepte pe toți cei veniți în casa din Karaj.

Zarrinkolah este o tânără prostituată, care trece printr-o tulburare psihică stranie: vede oamenii fără cap și se simte impură, fără să poată găsi remediu la mizeria care o apasă și o îmbolnăvește. Mounes și Faezé sunt prietene, deși le separă zece ani, prima este ucisă (ori doar îngropată de vie!) și învie, cu darul ciudat de a citi gândurile oamenilor, cealaltă speră să se căsătorească și să aibă o familie, iar ținta ei este fratele prietene sale. Farrokhlaghá Sadroddivan Golchehreh însăși trăiește alternativ, într-un prezent terorizat de soțul ei plin de răutăți, în reverii și amintiri ale unui alt timp când ar fi putut iubi și ar fi fost iubită, nu doar acceptată.

Toate cele cinci femei trăiesc în casa cu grădină din Karaj, proprietara locului, Farrokhlaghá Sadroddivan Golchehreh, îi găsește fiecăruia un rost. Dar ea însăși ascultă de grădinarul fără nume, care o anunță de la început de planurile grădinii și ale vieții lor comune: va realiza minuni în grădină, fiindcă tot ce atinge el înflorește, se va căsători cu Zarrinkolah, care va rămâne însărcinată, va naște și cu laptele ei vor hrăni copacul-om, cele două prietene Mounes și Faezé, care au trecut prin trauma unui viol, își revin și au grijă de casă. Proprietara însăși visează o carieră spectaculoasă, invită la seratele ei celebritățile din Teheran, de la artiști la oameni politici.

Minunile încep să se petreacă: Zarrinkolah rămâne însărcinată, iar a doua zi oaspeții veniți din Teheran se delectează auzind cântecul divin al copacului și se hrănesc cu „fantasma verde”, o ceață din care picură stropi ca de rouă. Pe măsură ce sarcina înaintează, femeia se cristalizează, iar când ajunge la soroc, naște un nufăr, pe care grădinarul îl duce la malul râului, unde săpase o groapă mică, și-l lasă în apa înghețată ca să prindă rădăcini. Grădinarul toarnă laptele de mamă la rădăcina copacului, care prinde o nouă viață și simte schimbările anotimpurilor.

Micul roman Femei fără bărbați amestecă satira cu vârfuri de ac (condiția femeii în Iran, dramele ce apar indiferent de averea ori sărăcia familiei, obsesia căsătoriei) și realismul magic. Amestecul efervescent naște un soi de suprarealism, care nedumerește, tulbură și încântă. Shahrnush Parsipur nu seamănă cu niciuna dintre  prozatoarele cunoscute, nu are nimic comun nici măcar cu autoarea iraniană devenită bestsellerista Editurii Polirom, Parinoush Saniee. Romanul a inspirat o ecranizare originală, în 2009, a regizoarei Shirin Neshat, distinsă cu Leul de Argint la Festivalul de film de la Veneția.

Shahrnush Parsipur, Femei fără bărbați, traducere din limba persană de Cristina Ciovârnache, Editura Polirom, 2014, 152 pag.