Grecia primește încă 9 mld. de euro de la UE și FMI
Grecia va primi a doua tranșă din fondurile de susținere ce i-au fost acordate de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional după ce a întrunit condițiile stabilite în cadrul planului de austeritate adoptat, a anunțat ministrul de finanțe al țării, conform Financial Times. Valoarea tranșei este de 9 miliarde de euro.
Grecia va primi a doua tranșă din fondurile de susținere ce i-au
fost acordate de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional
după ce a întrunit condițiile stabilite în cadrul planului de
austeritate adoptat, a anunțat ministrul de finanțe al țării,
conform Financial Times. Valoarea tranșei este de 9 miliarde de
euro.
Oficiali ai UE, FMI și BCE se vor afla astăzi în Atena pentru a
verifica dacă Grecia își respectă promisiunile făcute pentru a
primi ajutorul financiar de 110 miliarde de euro. Grecia a primit o
primă tranșă de 20 de miliarde de euro de la partenerii săi din
zona euro și FMI în luna mai.
“Eliberarea celei de-a doua tranșe depinde de atingerea țintelor pe
care le aveam de atins până pe 30 iunie”, a declarat ministrul grec
de finanțe George Papaconstantinou. “Aceste condiții au fost
întrunite și am făcut un pas suplimentar prin adoptarea proiectului
de reformare a sistemului de pensii”, a declarat
Papaconstantinou.
Oficialii UE, BCE și FMI au acordat țării adânc îndatorate note
bune la sfârșitul lunii iunie, declarând că aceasta își respectă
planul de reducere a cheltuielilor publice, majorare a veniturilor
și operării de reforme structurale.
Aceștia au atras totuși atenția asupra unor zone vulnerabile, cum
ar fi cheltuielile spitalelor și sectorul asigurărilor
sociale.
Papaconstantinou a făcut din nou apel la băncile grecești să-și
unească forțele pentru a injecta lichiditate pe piață și a
impulsiona creșterea economiei țării.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026