Grecia-România: CLASA POLITICÃ

GRECIA

Frâiele puterii în Grecia au fost pasate în ultimii 50 de ani între cele două partide tradiționale PASOK (social-democrat) și Noua Democrație (orientare de centru dreapta).

Ambele partide au fost fondate în 1974 imediat după restaurarea democrației în Grecia ca urmare ă căderii dictaturii militare impuse de Armată în 1967.

În tabăra celor de la PASOK una dintre cele mai marcante figuri este George Papandreou (fiul lui Andreas Papandreou – fondatorul partidului). El a venit la putere preluând fotoliul de premier, odată cu începerea crizei.

Papandreou a fost și cel care a constatat în 2009 că datele macroeconomice ale Greciei fuseseră raportate greșit până la acel moment pentru a facilita încadrarea în rigorile impuse de Bruxelles economiilor din zona euro.

Declarațiile publice ale lui Papandreou au pus pe jar investitorii și au marcat startul declinului economiei elene. În cealaltă tabără, cea a partidului Noua Democrație, legea este făcută tot pe linie familială în condițiile în care familia Karamanlis se află la a doua generație la conducerea partidului. Aceste două caste politice au împins, practic, Grecia spre dezastru.

ROMÂNIA

Majoritatea liderilor politici care au evoluat în ultima vreme pe prima scenă au intrat în politică în urmă cu 20 de ani.

Au mai cedat din putere noilor veniți (vezi ultimii doi prim-miniștri) abia în urmă cu doi trei ani, dar mulți controlează încă culisele. România a avansat, dar clasa politică nu.

Între jobul la Parlament și afacerile personale există o strânsă legătură. Schimbările legislației electorale nu au adus nimic bun, de aceea sintagma “reforma clasei politice” încă se aude, deși ar fi trebuit îngropată de multă vreme.

Legislația electorală din 2008 a “instituit” o nouă clasă de baroni locali care controlează județele. Cei mai influenți lideri politici sunt în spatele cortinei, vin din trecut și controlează partidele.

Niciun partid nou nu s-a impus pe scenă în urma unor alegeri, toate sunt din 1990 și și-au împărțit frățește guvernarea, în diferite montaje care nu au ținut seamă de vreo doctrină decât de ochii lumii.

Voința șefilor acestor partide a triumfat în detrimentul binelui comun