Grecii de la Bancpost au făcut un profit de 16 milioane de euro
Grupul financiar elen EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obținut anul trecut un profit net de 15,8 milioane euro din operațiunile din România, față de o pierdere de 8,3 milioane euro în 2009.
Grupul financiar elen EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obținut anul trecut un profit net de 15,8 milioane euro din operațiunile din România, față de o pierdere de 8,3 milioane euro în 2009.
Rezultatele anunțate de grup la Atena sunt calculate conform standardeor internaționale de raportare financiară (IFRS). Activele au scăzut cu 4,6% și au ajuns la 5,35 mld. euro, în principal din cauza restrângerii portofoliului de credite.
Acestea sunt ultimele rezultate obținute sub mandatul executiv al lui Mihai Bogza, care din luna ianuarie a rămas cu poziția de președinte al Consiliului de administrație al Bancpost, în timp ce conducerea executivă a fost preluată de Peter Weiss, fostul șef al ABN Amro (devenită RBS România).
Bancpost, a noua bancă locală după activele deținute la sfârșitul anului trecut, s-a luptat mult în ultimii doi ani de zile cu portofoliul de credite, care crescuse exponențial pe vârful creșterii economice. Venirea crizei și lipsa unei mase suficiente de clienți corporate și retail au lovit puternic în rezultatele băncii. Grupul EFG a fost nevoit să vină cu peste 100 mil. euro la capitalul Bancpost, iar banca și-a făcut curățenie în bilanț. SIF-urile, care dețineau peste 20% din Bancpost, și-au vândut acțiunile către EFG pentru că nu mai sperau la dividende.
La începutul lui 2009 Mihai Bogza, fostul viceguvernator al BNR și care era președintele Consiliului de Administrație al Bancpost, a preluat și conducerea executivă, după plecarea Manuelei Plăpcianu, cea care a plătit pentru creșterea explozivă din anii de vârf economic. Resetarea operațiunilor din ultimii doi ani de zile a început să se vadă în rezultate, care s-au îmbunătățit în ultima perioadă. Astfel, profitul de 15,8 milioane euro obținut anul trecut vine după o pierdere netă de 8,3 milioane euro în 2009.
În ultimele trei luni din 2010, grecii au obținut un profit de 1,9 milioane euro, față de 3,2 milioane euro în trimestrul precedent, deși credite de numai 33 milioane euro au devenit neperformante (cu întârzieri la plată de peste 90 de zile), acesta fiind cel mai mic salt trimestrial din ultimii doi ani.
Totodată, activele administrate de Eurobank au scăzut cu 4,6% pe parcursul anulului trecut, la 5,35 miliarde euro, în condițiile în care soldul creditelor acordate s-a redus cu 2,7%. Banca avea în decembrie 2010 un portofoliu de credite de 3,3 mld. euro.
Depozitele atrase de la clientelă au crescut însă cu 5,8%, până la 1,86 miliarde euro, în condițiile în care banca a plătit dobânzi peste media pieței, în încercarea de a-și reduce dependența financiară față de grup.
Veniturile operaționale au scăzut cu 3,2% anul trecut, până la 309 mil. euro, în timp ce cheltuielile operaționale s-au redus cu mai mult de 10%, ajungând la 162,5 mil. euro.
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026