Grecii vin cu dobânzi mari la depozite bancare

Băncile cu acționariat elen vin cu oferte speciale la depozite, plătind dobânzi de peste 8% pe an la lei și 4% pe an la euro, acesta fiind primul semn vizibil că au nevoie de argumente în plus pentru a-și convinge clienții să nu-și mute depozitele pe fondul problemelor de imagine provocate de criza din Grecia.

“Vor să aibă o relație mai bună cu clienții pentru că au nevoie de bani din moment ce nu mai pot obține fonduri de la băncile-mamă. E mai complicat să strângă bani de pe piața interbancară, de aceea preferă să atragă depozite de la clienți”, comentează analistul financiar Dragoș Cabat.

De exemplu, Alpha Bank, cea mai mare bancă locală controlată de un grup financiar elen, plătește o dobândă brută de 8,33% pe an pentru sumele depuse pe șase luni, în condițiile în care media la nivelul pieței este de circa 7% pe an și multe bănci mari au coborât deja bonificațiile pe palierul de 6% pe an. Alpha desfășoară o promoție în cadrul căreia oferă clienților o bonificație suplimentară de o jumătate de punct procentual pentru sumele depuse până la 15 iulie.

Banca Românească a lansat chiar ieri un depozit cu scadența la șapte luni cu dobândă brută de 8,33% pe an la depozitele în lei constituite până în luna septembrie și promite clienților plata în avans a bonificației. Dobânda netă este de 7% pe an, în condițiile în care banca reține impozitul de 16% pe venit. Banca bonifică, la fel ca Alpha Bank și Piraeus, o dobândă brută de peste 4% pe an la euro, cu un punct procentual peste media pieței.

Cele șase bănci cu acționariat elen active pe plan local concentrează depozite de 6 mld. euro și 17% din activele bancare, adică aproape 14 mld. euro. Oficialii BNR au arătat în repetate rânduri că băncile grecești au lichidități suficiente și un nivel confortabil al adecvării capitalurilor.

Nu este prima dată când băncile cu acționariat elen recurg la dobânzi mai mari pentru a-și convinge clienții să nu își mute depozitele. Mai întâi, băncile au intrat într-o cursă a dobânzilor în primăvara lui 2009, când erau constrânse să atragă fonduri pe plan local, pentru a compensa restrângerea liniilor de finanțare de la grup.

Mai apoi, în primăvara anului trecut, când Grecia a apelat la sprijinul FMI și al UE pentru a evita colapsul financiar, băncile cu acționariat elen au venit pe piață cu dobânzi mai mari, pentru a evita plecări de depozite și pentru a com­pensa retsrângerea drastică a acce­sului la finanțare pe piața inter­banc­ară. Atenția mai mare pentru fondu­rile atrase de la clienți vine în con­tex­tul în care băncile cu acționariat elen sunt din nou marginalizate pe pie­țele financiare. Inclusiv persona­lul din agenții este special instruit, fiind comunicate argumente care pot fi utilizate pentru a convinge clienții să nu își retragă depozitele.

Criza fiscală din Grecia a reizbucnit în ultimele săp­tămâni. Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană au amânat a cincea tranșă din împrumutul stand-by încheiat anul trecut cu autoritățile de la Atena, iar politicienii europeni cer ca Parlamentul elen să adopte un nou plan de austeritate, după ce măsurile de anul trecut s-au dovedit insuficiente.

Situația nu este la fel de tensionată ca în primăvara trecută, când liniile de tranzacționare aproape s-au blocat, însă rating-ul foarte slab – “CCC” – acordat de două dintre marile agenții de rating băncilor din Grecia face ca și subsidiarele lor locale să fie privite cu reticență.

Fiecarea bancă are stabilite anumite limite de expunere față de celelalte bănci partenere cu care derulează tranzacții. Aceste limite sunt negociate între trezorerii – care au interesul de a derula tranzacții în volume cât mai mari – și depar­ta­mentele de risc. De multe ori deciziile privind ex­punerile sunt luate însă la nivel de grup. “Formal limitele de tranzac­ționare cu băncile grecești sunt încă deschise, deși au fost diminuate, și putem face orice fel de tran­zacții. Dar evit să plasez depo­zite fără garanții, în principal facem tranzacții prin swap-uri”, comentează un dealer local.

Tranzacțiile swap presupun o operațiune în dublu sens – vânzarea și cumpărarea unui activ între două părți, la cursuri prestabilite, dar cu date de decontare diferite. Spre exem­plu, dacă o bancă are lei în exces, îi poate schimba contra euro, cu un jucător care are un exces de valută. Tehnic, doar o fracție din valoarea tranzacției este considerată expunere directă, în condițiile în care fiecare parte primește în schimb un plasament de la contrapartidă.

Inclusiv investitorii străini interesați de piața locală schimbă fondurile lor în euro contra lei prin tranzacții swap, ulterior plasând leii obținuți în titluri de stat.

Analiștii băncii japoneze de investiții Nomura scriau recent că subsidiarele băncilor elene din România au schimbat leii în exces pe care îi dețineau în euro prin astfel de swap-uri, finanțând ulterior cu valută băncile-mamă, întrucât costurile au fost astfel mai avantajoase față de dobânzile pe care grupurile grecești ar fi trebuit să le plătească pentru a atrage direct fonduri de pe piețe.