Grimmland

Printre multele promulgari solemne cu vibratie universala, edicte nobil-festiviste prin care 2005 a devenit fie anul fizicii (Einstein), fie anul Jules Verne, fie cel Hans Christian Andersen (pe motiv de bicentenar), se cade amintita si inscrierea in mostenirea culturala a umanitatii (iulie a.c., la cererea expresa a Germaniei), de catre UNESCO, a ansamblului celor 200 de povesti adunate de fratii Grimm. Un gest simbolic ale carui intentii recuperatorii par o palida si butaforica frunza de laur pe langa consistenta si continua vitalitate a textelor insele, care au circulat, circula si o vor face si de acum inainte cu o viteza si o raspandire pe care multe alte triumfuri ale editiei mondiale au a o invidia. Potrivit unui clasament inca neoficial, Povestirile celor doi sunt mai citite, mai traduse si mai vandute decat Biblia, Coranul si Harry Potter. Vizitand, zilele trecute, simpaticul si atipicul targ Kilipirim, deschis la Sala Dalles, am avut (daca mai era nevoie) confirmarea. Ca se numeau Basme, Povestiri, Povesti, ca apareau in antologii colective sau de autor, ca reuneau mai multe istorii sau puneau in scena una singura (vezi splendidele editii bilingve de la Paralela 45), textele fratilor Grimm se aflau, simultan, pe tarabele a cel putin cinci edituri. O situatie in care, cu siguranta, nu se mai aflau nici un autor si nici o carte din ampla productie editoriala de stoc scoasa acum la vanzare.

Viata celor doi frati, calauzita de o austeritate de veritabili eremiti si de un spirit de rigoare si disciplina tipic oamenilor de stiinta dedicati in intregime profesiei, s-a derulat, in episoadele ei importante, indaratul pupitrului de scris si al rafturilor de biblioteca. Unul a fost profesor, celalalt bibliotecar. Jacob, cel dintai nascut, este autorul unui titlu glorios al filologiei – istoria limbii germane. Impreuna cu Wilhelm a inceput un dictionar istoric al limbii germane (de ambitia lui Etymologicum Magnum Romaniae al lui Hasdeu) pe care au reusit sa-l duca pana la litera F. Lucrarea, in directia dorita de cei doi, a fost ispravita de-abia in 1960! Marea lor izbanda in plan cultural ramane insa culegerea “Kinder- und Hausmarchen” (Povesti pentru copii si camin), inchegata in acelasi spirit al rigorii stiintifice: zeci de ore de “interviuri” cu batrane, precupete, duduci, megiese, oameni din popor cu harul povestirii (multi de origine franceza, ceea ce ar putea explica coincidenta unora dintre basmele celor doi Grimm cu cele, cu un secol mai varstnice, ale lui Perrault), care au fost transcrise cu rabdare si destoinicie filologica. Marea diferenta fata de Perrault, cea care, poate, i-a pastrat pe “frati” pe un incontestabil loc unu al vanzarilor universale de carte, este lipsa “floriturilor” si a dorintei de frumusete cu orice chip, tonul simplu al stilului oral, economia de mijloace si lipsa de aderenta la imboldurile modei literare. Nefiind racordate la moda vremii, basmelor nu au cum “sa dateze”.

Cel mai spumos gest de aducere aminte privindu-i pe Jacob si Wilhelm, cei doi inimosi filologi care stau in spatele Scufitei rosii, lui Hansel si Gretel, lui Tom Degetel sau Muzicantilor din Bremen, este cel al regizorului Terry Gilliam, povestasul de geniu care ne-a readus in suflet, cu ani in urma, Aventurile baronului Munchausen. Rezultatul: The Brothers Grimm, un halucinant basm cinematografic, o biografie complet reinventata, si, tocmai de aceea, complet neplicticoasa, cu Heath Ledger si Matt Damon in rolurile principale.