Groupama
Groupama a intrat pe piața din România în 2007 după ce a achiziționat integral pachetul de acțiuni al BT Asigurări, în urma unei tranzacții de 100 milioane de euro.
Preluarea Asiban a marcat una dintre cele mai importante tranzacții din domeniul asigurărilor, prețul plătit fiind mult mai mare decât în cazul altor dealuri. Având în vedere că primele subscrise de Asiban erau de aproape 140 milioane de euro în 2008, prețul plătit de Groupama pentru 1 euro cifra de afaceri a fost de 2,5 euro. Spre comparație, în cazul BT Asigurări prețul a fost de 1,2 euro pentru
1 euro cifra de afaceri.
După ce au cheltuit jumătate de miliard de euro pentru achiziția Asiban și BT Asigurări, francezii au renunțat la aceste branduri, deși aveau în spate o istorie de peste un deceniu, mizând pe propriul nume. BT Asigurări și Asiban au fuzionat în 2009 sub brandul Groupama. În același an, Groupama a preluat și portofoliul OTP Garancia, un jucător de talie mică din piață. Fuziunea a fost dificilă, mai ales în condițiile în care a implicat trei companii și s-a derulat într-o perioadă de criză financiară.
Noua companie a raportat pierderi în perioada 2009-2013 și de abia anul trecut a obținut primul profit, respectiv un rezultat pozitiv de 3,9 milioane de lei. Groupama a trecut printr-o restructurare dură și a renunțat la peste 1.000 de oameni în ultimii cinci ani, ajungând în prezent la 1.570 de angajați.
Pentru acest an Groupama și-a bugetat o creștere cu 5% a primelor brute subscrise, de la un nivel de 667 milioane de lei în 2014, și un profit brut de 20 de milioane de lei. Francezii vând pe piața locală atât asigurări de viață, cât și generale. Bussinessul cu polițe de viață este însă redus, cu o pondere de sub 7% din subscrierile totale. Aproape jumătate din volumul de prime subscrise este generat de asigurările auto facultative Casco.
Groupama are în România peste un milion de clienți persoane fizice și circa 67.000 de clienți companii.
Cele mai recente știri despre Groupama
22 iunie 2015 – Groupama și-a luat director de resurse umane de la o companie de IT
08 aprilie 2015 – Groupama vrea afaceri de 750 mil. lei și al doilea an cu profit
18 februarie 2015 – Groupama „se laudă” cu 276 de reclamații de la clienții nemulțumiți, cele mai puține dintre asigurătorii mari
-
Acum la ZF IT Generation: Urmăriți panelul „Seed, Series A, unicorn: cât de lung e drumul pentru un start-up românesc? Ce finanțează în 2027?” din cadrul ZF Digital 2026. O discuție cu Andrei Manolache - cofondator și CEO DesignVerse, Mihai Vinaga - cofondator și CTO, Veridion și Dan Mărculescu - cofondator și CEO, Footprints AI(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026