Versiunea completă
Companii

Grupul Benckiser preia lamele Wilkinson

Grupul anglo-olandez din sectorul produselor de consum Reckitt Benckiser se apropie de victorie in cadrul licitatiei pentru Schick-Wilkinson Sword, al doilea mare producator de aparate de ras din lume dupa Gillette.Saptamana trecuta, Reckitt a depus o oferta finala, estimata la aproximativ 850 milioane de dolari (545 milioane de lire sterline) pentru divizia producatoare de aparate de ras care a…

Catalina Apostoiu · 8 decembrie 2002 · 2 min de citit

Grupul anglo-olandez din sectorul produselor de consum Reckitt Benckiser se apropie de victorie in cadrul licitatiei pentru Schick-Wilkinson Sword, al doilea mare producator de aparate de ras din lume dupa Gillette.
Saptamana trecuta, Reckitt a depus o oferta finala, estimata la aproximativ 850 milioane de dolari (545 milioane de lire sterline) pentru divizia producatoare de aparate de ras care a fost scoasa la vanzare de compania Pfizer.
Desi mai multe companii si institutii financiare s-au retras, surse familiare cu situatia au avertizat ca licitatia va continua, existand cel putin o oferta apropiata de cea a companiei Reckitt.
Este posibil ca respectiva oferta sa fi fost facuta de compania olandeza Philips, care a intrat in cursa mai tarziu si despre care se crede ca nu are sanse de castig.
Pfizer a scos la vanzare divizia Schick in vara, odata cu divizia Adams Confectionery, producator al bomboanelor de tuse Dentyne si Halls.
In cadrul licitatiei pentru Adams, se pare ca compania britanica Cadbury Schweppes a depasit compania rivala elvetiana Nestle.
Schick ar reprezenta prima mare achizitie a companiei Reckitt de la formarea acesteia, prin fuziunea companiei britanice Reckitt & Colman cu compania olandeza Benckiser.
Compania dispune de resurse financiare, iar piata a asteptat sa vada cum vor fi acestea folosite de catre directorul executiv Bart Becht. Pe de alta parte analistii apreciaza ca achizitionarea Schick implica o serie de riscuri.
Schick este al doilea producator de aparate de ras dupa Gillette, cu o cota de piata de 20%, fata de 70%, cota de piata detinuta de Gillette. Pozitia marcii sale Wilkinson Sword este puternica in Europa.
Schick a fost o divizie oarecum neglijata a Pfizer/Warner-Lambert. In plus, segmentul pe care-l vizeaza Schick nu se suprapune cu actualele segmente de produse ale Reckitt.
Reckitt detine o pozitie solida pe piata produselor de curatenie, desi diviziile sale de sanatate si ingrijire personala sunt caracterizate de o crestere mai accelerata.

Citește și