Versiunea completă
Companii

Grupul italian Mapei ar putea începe construcția primei fabrici

Producătorul italian de materiale de construcții Mapei ar putea începe în 2012 construcția primei fabrici din România, printr-o investiție estimată la circa 20 milioane euro

Ioan Dornescu - Mediafax · 25 mai 2011 · 1 min de citit

Producătorul italian de materiale de construcții Mapei ar putea începe în 2012 construcția primei fabrici din România, printr-o investiție estimată la circa 20 milioane euro, și nu exclude extinderea operațiunilor prin preluarea unui jucător local.

Grupul a cumpărat în urmă cu doi ani un teren la Brașov pentru construcția fabricii, dar a amânat investiția, după ce a achiziționat o unitate de producție la Ruse, în Bulgaria, care acoperă 60% din livrările pe piața românească. “Sperăm ca anul viitor să începem construcția fabricii. Valoarea investiției, care depinde de mai mulți factori, ar putea fi de aproximativ 20 milioane de euro”, a declarat Luigi de Martin, manager de export în cadrul grupului.

El a precizat că investiția ar putea fi finanțată inclusiv din fonduri europene. Mapei România estimează că afacerile se vor majora cu 23% în acest an, până la 11 milioane euro, creștere susținută, printre altele, de lansarea unor produse noi și de promoții. Grupul italian, cu afaceri de 1,9 miliarde euro în 2010, are 68 de filiale în 44 de state și operează 58 de fabrici.

Citește și