Gulagul – Premiul Pulitzer, 2004 – o carte monument

O carte monument, de proporții impunătoare (677 pagini) a fost lansată spre sfârșitul anului trecut, la Institutul Cultural Român, în prezența autoarei, care declara : “De când a fost publicată cartea mea, în 2003, există o mai bună cunoaștere în Occident a destinului Europei de Est, pentru că țările est-europene fac acum parte din Uniunea Europeana și pentru că, din 1989 încoace, au fost scrise multe cărți de istorie.” Este vorba de Gulagul. O istorie semnată de Anne Appelbaum, volum pentru care, în 2004, a obținut Premiul Pulitzer.

“Această carte este o istorie a vastei rețele de lagăre de muncă răspândite cândva de-al lungul și de-a latul Uniunii Sovietice… Cu timpul, cuvântul Gulag a ajuns să însemne nu numai administrația lagărelor de concentrare, dar și sistemul sovietic de muncă forțată în sine, sub toate formele și varietățile sale – lagăre de muncă, lagăre de pedeapsă, lagăre pentru deținuți de drept comun și pentru deținuți politici, lagăre de femei, lagăre de copii, lagăre de tranzit. Într-o și mai largă accepțiune, Gulag a ajuns să semnifice însuși sistemul sovietic de represiune, cu întregul său șir de metode ; deținuții l-au numit cândva mașina de tocat : arestările, interogatoriile, transportul în vagoane neîncălzite pentru vite, munca silnică, destrămarea familiilor, anii petrecuți în exil, morțile inutile și premature.”

Anne Applebaum este jurnalistă, a publicat articole și în New York Review of Books, Foreign Affairs și Wall Street Journal, a studiat la Yale și la London School of Economics, specializându-se în istorie și în relații internaționale, fapt care a contribuit la alegerea subiectelor cărților sale: Between East and West și Gulag. A History. Trăiește în Polonia și este căsătorită cu Radosław Sikorski, de asemenea jurnalist, cunoscut mai ales ca ministru al apărării și ministru de externe în ultimele guverne polone.

La baza lucrării lui Anne Applebaum se află o bibliografie care acoperă 20 de pagini, nu mai puțin de 19 arhive istorice din Uniunea Sovietică și 700 de titluri de cărți, studii, articole și interviuri; dintre acestea, aproape jumătate sunt lucrări de memorialistică, publicate sau încă în stadiu de manuscris, interviuri de tip istorie orală, luate de autoarea însăși în peregrinările ei prin regiunile unde au funcționat colonii de muncă sovietice. Intervievați au fost și victime și călăi. Aflăm în amănunt cum erau arestați și interogați prizonierii. Partea centrală a volumului se ocupă cu descrierea vieții și muncii în lagăre.
Cartea este impresionantă datorită faptului că analizează toate aspectele sistemului concentraționar, de la modul și scopul pentru care a fost creat, până la desființarea lui și mentalitatea post-GULAG a celor de ambele părți ale gardului de sârmă ghimpată. Și încearcă să explice de ce cei care au lucrat activ în sistemul concentraționar sovietic nu au fost judecați și condamnați, așa cum s-a întâmplat cu capii naziști după război.

Cifrele sunt greu de calculat. Dar între 1929, când lagărele au devenit un fenomen, și până în 1953, când Stalin a murit, în jur de 18 milioane de oameni au trecut prin lagare. Dincolo de aceștia, alte 6 sau 7 milioane de persoane au fost deportate, nu în lagăre, dar au fost exilați. Asta înseamnă că, în total, peste 25 de milioane de oameni au trăit experiența arestării în Uniunea Sovietică din timpul lui Stalin, adică 15% din totalul populației.

În cei 60 de ani de existență ai Gulagului, 30 de milioane de oameni au trecut prin experiența de zek (deținut politic). Foarte mulți dintre cei care au populat Gulagul nu s-au mai întors niciodată acasă, dar și cei care au avut șansa de a se întoarcă au purtat până târziu stigmatul moral, politic și civil de dușmani ai poporului. Nici măcar Soljenițîn, care a descris în detaliu viața de lagăr, nu a reușit întru totul să-i convingă pe occidentali și chiar pe sovieticii “liberi” de existența acestei absurde și diabolice trăsături a culturii sovietice: munca forțată. Anne Applebaum acționează însă ca un anchetator conștiincios și corect care se luptă nu doar cu dificultățile administrării unei cantități imense de probe, adeseori contradictorii și inexacte, ci și cu inapetența paradoxală a victimelor pentru dreptate, cu tăcerea criminală a foștilor călăi și cu indiferența societății. De aceea cartea sa va fi imposibil de ignorat în orice istorie a secolului al XX-lea.

“Anne Applebaum este nu numai o jurnalistă de mare talent, dar și un istoric al fenomenului comunist în deplina sa complexitate, ca incarnare a unui demonism utopic, ori, altfel spus, a unei utopii demonice. Superb documentată, scrisă cu compasiune și rigoare, cartea aceasta este comparabilă cu lucrările clasice din domeniu, inclusiv Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn. Se constituie ea însăși într-un monument pentru milioanele de victime ale totalitarismului comunist, pentru toți cei care au fost supuși unui experiment maniacal de distrugere a ființei morale și a individului în genere. Recomand acest volum tuturor celor care vor să înțeleagă tragicele lecții ale unui veac mai sângeros decat oricare altul.” (Vladimir Tismăneanu)

De ce socotim această lucrare o carte-monument? Este pentru prima oară când un număr impresionant, copleșitor de informații sunt adunate la un loc și analizate. În al doilea rând, autoarea are o privire obiectivă. În al treilea rând, faptul poate cel mai important, o asemenea carte demonstrează că nu au fost cu nimic mai prejos crimele sovietice decât cele naziste, ba dimpotrivă, ultimii s-au inspirat din predecesorii lor. O carte care ar trebui citită de toți tinerii și toți nostalgicii unui regim sperăm apus.

Anne Appelbaum – Gulagul. O istorie. Editura Humanitas. Traducere din engleză de Simona-Gabriela Vărzan și Vlad Octavian Palcu.