Guvern: negocierile privind reevaluarea contractelor de energie sunt pe final
Negocierile pentru reevaluarea contractelor bilaterale de furnizare a energiei încheiate la nivelul companiei Hidroelectrica sunt pe final, iar rezultatul va fi anunțat probabil „undeva după Paști“, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Suciu.
Negocierile pentru reevaluarea contractelor bilaterale de furnizare a energiei încheiate la nivelul companiei Hidroelectrica sunt pe final, iar rezultatul va fi anunțat probabil “undeva după Paști”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Suciu.
“Lucrurile sunt pe final în ceea ce înseamnă raportarea statului român și a negociatorilor români pe această chestiune, probabil undeva după Paști vom anunța. Negocierile sunt spre final”, a spus Suciu. Renegocierea acestor contracte și anularea, în limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate au fost solicitate de reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI).
Autoritățile au început la sfârșitul anului trecut să renegocieze contractele, cerându-le beneficiarilor să accepte scăderea cantiăților de energie și a duratei pentru fiecare acord, precum și majorarea prețurilor la care Hidroelectrica vinde energia. Beneficiarii contractelor directe erau în 2010 producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), Luxten Lightning, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galați, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România, Electrica, Salrom, CHN Petroșani și CLMB Pationar Braș.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026