Guvernarea fără obiective

Este foarte bine că ministrul turismului, IMM-urilor și mediului de afaceri, Maria Grapini, a ieșit ieri într-o conferință de presă și a prezentat un bilanț pe primele șase luni din 2013 al instituției pe care o conduce, dar intenția este insuficientă.

Miniștrii României, din orice partid ar face parte, fac încă o dată și încă o dată aceeași greșeală: au impresia că rolul lor este să legifereze și nu să administreze. Astfel, este foarte bine că există această nevoie de a avea un bilanț, dar un bilanț fără indicatori este ca și cum te-ai scălda într-o piscină goală.

Este uriaș, este magic cuvântul cu care începe documentul de 11 pagini prezentat ieri de ministrul Grapini: „RAPORT“. Este ceea ce lipsește din toate guvernările României de după ’89.

Oricine preia puterea are ca primă grijă să semneze acte normative. Ei cred că asta înseamnă guvernarea, când abia descărcarea acestor acte normative, hotărâri de guvern, norme sau legi în acțiuni ale mediului privat sau ale statului pentru schimbări într-un sector sau altul este cea care contează.

Cu alte cuvinte, nu poți să vii cu un document pe care îl numești „Raport privind IMM-urile, mediul de afaceri și turismul“ fără să ai indicatori comparați cu situația anterioară.

Cum sună însă „raportul“ doamnei Grapini: „Capitolul 1. Sectorul IMM și mediul de afaceri. A) inițiative de OUG, OG, HG, memorandumuri, reorganizări“. Și sunt enumerate zece proiecte de hotărâre, note de informare și propuneri de norme, în care sunt enumerate inițiativele ministerului privind mediul de afaceri, dar nu este evidențiat în niciun fel care a fost efectul aplicării acestor inițiative.

Câte microîntreprinderi erau în decembrie 2012 în România, câte sunt în iunie 2013? Câte ajutoare de minimis (finanțare nerambursabilă pentru întreprinderi mici și mijlocii) s-au acordat pe primele șase luni din 2013 și în ce valoare și câte s-au acordat și în ce valoare în perioada similară din 2012?

Urmează programele pentru IMM-uri: este menționat, spre exemplu, programul „Mihail Kogălniceanu“ care presupune subvenția unor credite. Dar câte credite s-au acordat astfel subvenționate în primele șase luni din 2013? Dacă doamna Grapini și-ar fi pus problema în acest fel, ar fi aflat că acest program a fost un eșec pentru că a rămas fără finanțare.

Aceasta arată că, pur și simplu, modul de gândire al celor care conduc ministerele este viciat. Astfel, ei nu au conștiința faptului că administrarea se face prin date. Un întreprinzător își compară în fiecare zi vânzările cu cele din săptămâna, din luna sau din anul anterior, iar comparația se face atât cu ceea ce s-a petrecut în trecut, cât și cu ceea ce și-a bugetat. El poate să-și schimbe organigrama, poate să învârtă scaunele în jurul mesei de ședințe de 100 de ori. Dacă la sfârșitul zilei vânzările sunt mai mici, înseamnă că are o problemă.

Aceasta lipsește administrației românești: guvernarea prin indicatori. Dar pentru asta este necesară cunoașterea indi­catorilor relevanți pentru un domeniu de activitate sau altul. Aici este deja o mare problemă – din cei 26 de miniștri ai guvernului Ponta poate există 2 sau 3 care pot spune la orice oră din zi și din noapte 5 indicatori relevanți ai sec­torului de activitate pe care îl coordonează.

Când îi întrebi de indicatori, miniștrii României încep să se enerveze: „Nu mă întrebați cifre“, spun ei. Sunt speriați că nu le știu. Dar degeaba sunt speriați că nu ei ar trebui să le știe, ci consilierii și oamenii din echipele lor.

Ca să vezi sărăcia guvernării din România e suficient să vezi sărăcia de con­­silieri atunci când intervievezi sau ai o întâlnire cu un mi­nistru. Din experiență personală, rar sunt miniștri care la în­tâl­nirile cu presa sunt înconjurați de specialiști în domenii cheie care să le ofere răspunsurile pe loc la întrebările jurnaliștilor. Este evident că nu-i au lângă ei pentru că nu știu ce să le ceară, pentru că nu sunt familiarizați cu statisticile, pentru că n-au deschis în viața lor Anuarul Statistic la capitolul pe care-l guvernează. Și cui să ceri când cei din jur sunt plasați de tați, cuscri și mătuși pe lângă miniștri în funcții de consilieri?

Facem bilanțul pe turism al României la șase luni? Păi să vedem nu numai numărul de turiști față de aceeași perioadă a anului trecut, dar să vedem hotelurile nou construite, să vedem încasările hotelurilor și restaurantelor din România, să vedem prețul mediu de cazare în București pe 2013 versus 2012, să vedem câți americani, câți germani, câți israelieni au venit în România și au cheltuit bani în această perioadă.

Cum poți să-ți propui să devii Praga sau Budapesta în materie de city-break dacă tu nu știi câți turiști vizitează Bucureștiul și cum a evoluat numărul lor față de aceeași perioadă a anului trecut? Este incredibil cum un om din mediul privat poate veni cu 11 pagini de bilanț în care să fie enumerate ca și realizări vizitele în teritoriu și numărul de grupuri de lucru din care face parte.

Nu mai vorbim de raportarea rezultatelor obținute la bugetul alocat.

Ce ar trebui însă făcut? La 3 luni, la 6 luni, la 9 luni și la un an fiecare minister și fiecare ordonator de credite din România ar trebui să facă un raport prin care să arate evoluția a 10 indicatori. Acești 10 indicatori ar trebui asumați de premier împreună cu ministrul de resort. Apoi, acești 10 indicatori trebuie urmăriți și comparați. Evoluția lor trebuie comparată cu suma alocată de la buget.

Așa cum se prezintă în acest moment raportul pe activitatea ministerului turismului, mâine, dacă această instituție ar fi desființată, n-ar fi nicio pagubă. Dimpotrivă, ar face economii la buget. Acești oameni, care conduc ministere și care au bugete pe mână, ar trebui până la urmă forțați să demonstreze că organizația lor este necesară. Cu astfel de rapoarte prezentate ieri nu conving.

Nu cu nesfârșite văicăreli în public și șezători la televiziuni se face administrarea unei țări ci cu cifre și politici care să schimbe cifrele. Altfel, mereu și mereu ne vom întreba de ce la noi nu funcționează „nimic“ și de ce este România „altfel“.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013