Guvernele din Europa de Est vor să privatizeze tot
Aflate în situația de a genera noi venituri pentru a acoperi deficitele bugetare, o parte din statele din Europa Centrală și de Est au reactivat programele de privatizare, potrivit agenției de presă Thomson Reuters.
Aflate în situația de a genera noi venituri pentru a acoperi deficitele bugetare, o parte din statele din Europa Centrală și de Est au reactivat programele de privatizare, potrivit agenției de presă Thomson Reuters.
Polonia este cel mai bun exemplu în acest sens, în condițiile în care a anunțat încă de anul trecut un program ambițios de privatizări în valoare de aproape 9 mld. euro, derulat pe o perioadă de doi ani. Deja a reușit să vândă o parte dintre active. La polul opus, noul guvern de la Budapesta a hotărât să renunțe la privatizări și chiar să își consolideze prezența în sectoare-cheie precum cel energetic.
Bosnia-Herțegovina
Guvernul poartă discuții cu producătorul farmaceutic american Alvogen pentru a-i vinde participația de 19% din compania Bosnalijek, după ce o anterioară încercare de vânzare a acțiunilor nu s-a concretizat.
Bulgaria
Statul va vinde participația de 33% în cadrul unui distribuitor de energie controlat de gigantul german E.ON, urmând să se “debaraseze” și de pachetul majoritar de acțiuni deținut în cadrul bursei de la Sofia. De asemenea, guvernul de centru-dreapta vrea să vândă participațiile minoritare din 55 de companii și să privatizeze producătorul de țigarete Bulgartabak.
Croația
Statul vrea să vândă participațiile mai mici de 25% pe care le deține în diverse firme, chiar dacă nu a oferit prea multe detalii despre acest proitect.
Estonia
Guvernul de la Tallinn a vândut spre finalul anului trecut o participație minoritară în cadrul Eesti Telekom, după ce a refuzat ani de zile să facă acest demers. Nu sunt avute în vedere alte vânzări de active de stat.
Ungaria
De la instalarea în funcție în mai, guvernul de centru-dreapta de la Budapesta a vorbit mai mult despre cum vrea să-și extindă rolul jucat în economie decât despre ce vrea să vândă. Ungaria vrea să pună punct prezenței ruse în cadrul companiei energetice MOL, care deține prin intermediul Surgutneftegaz 21% din acțiunile firmei.
Letonia
Letonia are ca priorități creșterea profitului consemnat de companiile controlate de stat și îmbunătățirea guvernanței corporative, și nu privatizările. A respins din start privatizarea companiilor de căi ferate, energetice și care activează în industria lemnului.
Lituania
Țara baltică vrea să impună un model de management mai eficient și mai transparent pentru companiile de stat, al căror potențial, ca valoare de piață, este de 18 miliarde de litas (5,2 miliarde de euro). Guvernul a anunțat că nu se grăbește să privatizeze, deși vrea să vândă participații în cadrul companiilor energetice pentru a strânge suficiente fonduri pentru construcția unei noi centrale nucleare.
Polonia
Polonia conduce plutonul privatizărilor în Europa Centrală și de Est. Până acum, a privatizat peste jumătate din activele pe care le programase pentru 2010 (în valoare de 25 miliarde de zloți, sau 6,3 miliarde de euro). Companiile energetice Lotos, Enea și Energa sunt așteptate să fie privatizate în următoarele luni, în timp ce o participație de 64% în cadrul bursei de la Varșovia tocmai ce a fost scoasă la vânzare. Guvernul polonez a anunțat că mai vrea să vândă acțiuni în cadrul creditorului PKO și al asigurătorului PZU.
România
Privatizările nu intră în vederile guvernului numai ca intenție, fără nimic concret. Știrea care a ținut prima pagină a ziarelor de business a fost cea legată de Fondul Proprietatea (FP). Astfel, fondul de investiții Franklin Templeton a preluat administrarea FP, companie înființată pentru a compensa persoanele ale căror proprietăți au fost confiscate în mod abuziv de regimul comunist. FP va fi listat la Bursa de Valori București, dar și pe o piață internațională.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026