Versiunea completă
Eveniment

Guvernul a adoptat Programul Național de Reformă pentru perioada 2011-2013

Guvernul a adoptat Programul Național de Reformă pentru perioada 2011-2013, document care reprezintă instrumentul de transpunere la nivel național a obiectivelor Strategiei Europa 2020 și cuprinde măsurile privind creșterea economică și forța de muncă

Mediafax · 1 mai 2011 · 1 min de citit

Guvernul a adoptat Programul Național de Reformă pentru perioada 2011-2013, document care reprezintă instrumentul de transpunere la nivel național a obiectivelor Strategiei Europa 2020 și cuprinde măsurile privind creșterea economică și forța de muncă, a anunțat șeful Departamentului Afacerilor Europene (DAE), ministrul Bogdan Mănoiu.

“PNR asigură coerența cu principalele acțiuni prioritare pentru punerea în aplicare a angajamentelor asumate de România în cadrul noului acord de tip preventiv încheiat cu UE și FMI, respectiv în cadrul Pactului Euro Plus”, a mai arătat ministrul Bogdan Mănoiu. Guvernul va transmite Comisiei Europene versiunea finală a Programului Național de Reformă, iar monitorizarea aplicării programului la nivel național va fi asigurată de către Departamentul pentru Afaceri Europene.

Citește și