Guvernul a retras mai multe legi de la Senat
Guvernul a retras mai multe legi de la Senat
Guvernul Tariceanu a retras zilele acestea cateva legi pe care le trimisese la Senat fostul Executiv si care intrasera in dezbaterea parlamentara.
Intre ele se afla prevederi ale Legii privind evaziunea fiscala, Legea de despagubire a Regelui Mihai pentru domeniul Peles si cea de restituire a proprietatii forestiere care a apartinut Arhiepiscopiei de Radauti, condusa de IPS Pimen.
Intentia guvernului este de a amana unele dintre aceste legi si de a amenda altele. Ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a declarat ca proiectul privind bunurile fostului rege Mihai I a fost restituit initiatorului conform procedurilor Senatului, urmand ca, la solicitarea premierului Calin Popescu Tariceanu, sa fie reintrodus pe ordinea de zi a Senatului in procedura de urgenta.
Legea fusese trimisa la Senat, intrase in dezbatere, dar a fost amanata inainte de alegeri pentru ca mai multi reprezentanti ai PSD nu erau de acord cu ea.
Alte doua proiecte de legi restituite se refera la despagubirea persoanelor care au constituit depozite la CEC, inainte de 1989, pentru cumpararea de autoturisme Dacia, respectiv la masurile de sprijin pentru romanii din strainatate, urmand sa se stabileasca daca acestea trebuie retrase definitiv sau modificate.
Un alt proiect de lege retras de guvern se refera la restituirea padurilor Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor. In discutie sunt 90.000 de ha de padure pe care Guvernul Nastase s-a angajat, in campania electorala, ca le va restitui proprietarului initial, dupa ce mai multi ani la rand restituirea acestor suprafete fusese tergiversata intr-atat incat Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor daduse statul in judecata, iar procesul se afla in faza procedurala avansata, existand premise sa fie castigat de cler.
Imediat dupa alegeri, actualul ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur (PNL) a anuntat ca doreste amendarea acestei legi, in sensul unei acordarii in plus a unor suprafete si cladiri care nu fusesera cuprinse in proiectul de lege al Guvernului.
adelina.radulescu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026