Guvernul amână conversia datoriilor bugetare în acțiuni
Proiectul de ordonanță de urgență prin care datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), sunt anulate prin conversia în acțiuni a fost amânat de Guvern, după o consultare între premier și ministrul Transporturilor.
Proiectul de ordonanță de urgență prin care datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), sunt anulate prin conversia în acțiuni a fost amânat de Guvern, după o consultare între premier și ministrul Transporturilor.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de marți a Executivului, dar premierul a decis amânarea acestuia pentru săptămânile următoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Conform proiectului, datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut către bugetul consolidat și fondul de risc, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), vor fi anulate prin conversia în acțiuni.
Ștergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislația actuală care reglementează datoria publică.
La 31 decembrie 2011, compania prelimina datorii către bugete și Fondul de risc de 3,99 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezintă penalități și majorări pentru neplată sau plata cu întârziere.
Având în vedere că CFR SA este singura companie din România care administrează infrastructura feroviară, Guvernul consideră că acordarea unui sprijin financiar nu reprezintă ajutor de stat.
CFR SA se află pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internațional, iar neadoptarea acestei măsuri în regim de urgență ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite în acordul cu instituția financiară internațională, se menționează în proiect.
Un proiect similar a fost lansat la mijlocul lunii ianuarie, prin care urmau să fie șterse în același mod datoriile CFR SA, care însumau însă atunci 4,5 miliarde lei.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026