Guvernul american distruge monopolul de distribuție al Apple. Deblocarea iPhone devine legală
Biroul de copyright al SUA a publicat excepțiile de la legea drepturilor de autor, oferind protecție în fața legii pentru persoanele care decid să își deblocheze smartphone-urile, cea mai afectată companie fiind Apple, conform Reuters.
Biroul de copyright al SUA a publicat excepțiile de la legea drepturilor de autor, oferind protecție în fața legii pentru persoanele care decid să își deblocheze smartphone-urile, cea mai afectată companie fiind Apple, conform Reuters.
Astfel, persoanele care au cumpărat telefoane blocate în anumite rețele pot să se mute în alte rețele prin modificarea software-ului realizat de compania productoare a telefoanelor. Cu această ocazie, producătorii de telefoane precum Apple nu vor mai avea controlul asupra programelor instalate pe telefoane.
În argumentarea Biroului se arată că utilizatorii de telefoane au dreptul de a modifica funcționalitatea telefoanelor în vederea utilizării de software obținut legal.
Decizia va permite și modificarea operatorului de telefonie, până acum AT&T fiind singurul operator din SUA care avea permisiunea de a distribui telefoane Apple.
Reprezentanții Apple au raspuns pentru Wall Street Journal că “deblocarea telefonului poate afecta negativ experiența” utilizării iPhone, poate “încălca termenii garanției și poate duce la erori în funcționarea telefonului”.
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Boomul AI începe să se clatine: Companiile care construiesc infrastructura centrelor de date au pierdut 4.200 de miliarde de dolari la bursăBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026