Guvernul confirmă suma cheltuită pentru referendum, bani alocați din Fondul de rezervă
Ministrul delegat penmtru Administrație Publică, Victor Paul Dobre, a confirmat că Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment...
Guvernul s-a reunit sâmbătă dimineață în ședință extraordinară, pentru a adopta hotărârile de organizare a referendumului de demitere a șefului statului.
Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul a calculat cheltuielile aferente referendumului de demitere a președintelui la circa 95 milioane lei, mai mult ca în 2007, dar în condițiile în care sunt deschise secții de vot și în străinătate, urmând ca unele circumscripții să fie “redesenate”.
În 2007, la primul referendum de demitere din funcție a președintelui Traian Băsescu, Guvernul a anunțat costuri de 60 milioane lei pentru organizarea scrutinului.
“În prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 milioane lei, dar în condițiile în care vor fi deschise secții de vot și în străinătate, deja fiind realizate și unele economii”, au arătat sursele citate.
Ordonanța de urgență prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că președintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetățenilor participanți, elimină sintagma “la nivelul țării” legată de voturile exprimate. Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a precizat astfel că a fost eliminată discriminarea prin care cetățenii români, aflați în străinătate, nu puteau vota la referendum și erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul național.
Sursele citate au mai declarat că unele circumscripții electorale vor fi “redesenate”, pentru ședința de sâmbătă a Guvernului fiind pregătite șase proiecte de hotărâri pentru organizarea referendumului.
Parlamentul a stabilit ca referendumul să fie organizat la 29 iulie.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026