Guvernul eșalonează la plată datoriile CNADNR față de constructori, de 1,3 miliarde lei
Datoriile Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) față de constructorii de drumuri, de 1,3 miliarde lei în total, vor fi eșalonate la plată în baza unui calendar care urmează să fie stabilit, Guvernul neputând aloca în acest an decât aproximativ 200 milioane lei.
Reprezentanți ai mai multor firme de construcții au venit, luni, la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre finanțarea lucrărilor de infrastructură rutieră, după ce Guvernul a limitat posibilitatea CNADNR de a efectua și contracta lucrări fără acoperire în buget.
La întâlnire au participat atât ministrul Transporturilor, cât și conducerea CNADNR.
La finalul discuțiilor, premierul a arătat că CNADNR înregistrează în prezent datorii de 779 milioane lei față de constructorii de drumuri, la care se adaugă lucrări care urmează să fie facturate, totalul urmând să ajungă astfel la 1,3 miliarde lei. Toate aceste datorii vor fi eșalonate la plată, deoarece Guvernul nu poate achita în acest an, la rectificare, decât aproximativ 200 milioane lei.
“Probabil că soluția este de plată în funcție de vechime a datoriilor”, a spus Ponta.
Ponta a ținut să precizeze că aceste lucrări au fost angajate de fostele guverne fără însă ca finanțarea să fie asigurată în bugetul de stat.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat reprezentanți ai companiilor Astaldi, FCC, Max Boegl, Pa&Co, Impresa Pizzaroti, Strabag, Straco Group, Euroconstruct, premierul spunând că Astaldi are cea mai mare datorie de recuperat de la stat, respectiv de 230 milioane lei pemtru lucrări facturate la Autostrada București-Constanța.
Ponta a mai precizat că în această săptămână va fi organizată și o videconferință cu prefecții pe tema lucrărilor de deszăpezire în perioada de iarnă, el precizând că licitațiile multianuale privind firmele care se vor ocupa de aceste lucrări au fost “moștenite” de la guvernarea precedentă.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Guvernul a limitat posibilitatea CNADNR de a efectua și contracta lucrări fără acoperire în buget și va iniția discuții cu principalii constructori de drumuri, pentru a-i asigura că lucrările deja efectuate vor fi plătite, dar și pentru a cere un raport mai bun calitate-preț.
“În acest moment, CNADNR are deja lucrări efectuate, dar pentru care nu are bani, de peste 600 milioane lei, așa încât săptămâna viitoare voi avea eu însumi, împreună cu miniștrii Transporturilor și Finanțelor, o întâlnire cu principalii constructori – majoritatea companii europene, dar sunt și companii românești – pentru a-i asigura pe toți că lucrările care s-au efectuat vor fi plătite, însă că în viitor trebuie să găsim un alt sistem prin care prețul și calitatea lucrărilor de infrastructură să se schimbe în bine, iar atunci se va schimba în bine și modul în care statul plătește”, a spus Ponta.
Una dintre variantele Executivului este ca CNADNR să fie transformată în agenție, denumită Agenția Națională de Infrastructură Rutieră, iar datoriile instituției să nu mai fie achitate din veniturile proprii, ci din bugetul de stat.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026