Guvernul italian vinde proprietati de 5,6 mld. $
Guvernul italian vinde proprietati de 5,6 mld. $
Autoritatile italiene intentioneaza sa obtina in acest an pana la 12.000 de miliarde de lire (5,6 miliarde de dolari) din vanzarea unor proprietati ale statului si sa utilizeze veniturile pentru diminuarea deficitului bugetar, a declarat o sursa din cadrul Trezoreriei italiene, citata de Mediafax.
“Efectuam in prezent operatiuni de due diligence pentru a stabili care proprietati vor fi vandute si in ce proportie”, a precizat sursa citata, adaugand ca Trezoreria vizeaza obtinerea unor venituri de circa 12 mii de miliarde de lire.
Italia incearca sa-si reduca deficitul bugetar la circa 1,5% din PIB, in conformitate cu nivelul de anul trecut, desi recentele estimari ale Guvernului au plasat deficitul la 1,8-2,2% din PIB.
Sursa a mai precizat ca veniturile obtinute din vanzari vor fi calificate drept diminuare a investitiilor de capital, caz in care pot fi utilizate pentru a finanta deficitul bugetar, conform regulilor Uniunii Europene.
Daca operatiunea ar fi doar o privatizare a proprietatilor imobiliare ale statului, veniturile realizate ar putea fi utilizate exclusiv pentru plata datoriei nationale, potrivit Tratatului de la Maastricht.
Insa analistii nu au fost convinsi de viabilitatea tranzactiei. “Daca ar fi posibila, nu pot sa cred ca guvernul anterior nu s-a gandit la ea”, a declarat un analist.
Pe de alta parte, Gianluigi Mandruzzato, economist in cadrul bancii Intesa-BCI din Milano a afirmat ca “daca Guvernul reuseste sa diminueze deficitul cu 12.000 de miliarde de lire, raportul dintre deficit si PIB ar trebui sa scada cu circa 0,4%, de la 1,9% la aproximativ 1,5%”. Obiectivul stabilit cu UE privind deficitul din acest an este de 0,8% din PIB.
Planul economic pe cinci ani al Italiei, publicat luna trecuta de noul guvern, a fost aspru criticat, asociatia nationala bancara si agentia de statistica din Italia considerand ca acest plan este nerealist. In plus, premierul Berlusconi a promis ca va introduce un nou val de scaderi de impozite, in valoare de 30 de miliarde de dolari, destinat atat companiilor, cat si populatiei.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026