Guvernul pregătește desființarea județelor și apariția regiunilor
Guvernul Boc ar putea aproba chiar în această săptămână un proiect de act normativ de reorganizare administrativ-teritorială a țării, proiect în urma căruia prefecturile și Consiliile județene ar putea fi desființate sau li se va reduce drastic din influență, o parte dintre atribuțiile lor curente urmând să fie preluate de primării.
Guvernul Boc ar putea aproba chiar în această săptămână un proiect de act normativ de reorganizare administrativ-teritorială a țării, proiect în urma căruia prefecturile și Consiliile județene ar putea fi desființate sau li se va reduce drastic din influență, o parte dintre atribuțiile lor curente urmând să fie preluate de primării.
România ar urma să aibă opt regiuni pe modelul actualelor regiuni de dezvoltare. Nu este însă limpede dacă județele actuale ca unități administrativ-teritoriale vor fi desființate sau doar atribuțiile lor vor fi restrânse – declarațiile de ieri ale premierului Emil Boc fiind destul de vagi.
Este însă posibil ca noțiunea de “județ” să fie extinsă la nivelul unei regiuni, la fel cea de “prefectură”, caz în care Constituția nu trebuie modificată întrucât ea stipulează doar existența județelor și a prefecturilor, nu și numărul și dimensiunea lor (art. 3 din Constituție: “Teritoriul este organizat sub aspect administrativ în comune, orașe și județe”).
Premierul Emil Boc a susținut, după o întâlnire cu parlamentarii partidului, pe care a încercat să-i convingă de urgența unei astfel de măsuri, că modificarea administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să nu-și submineze șansele de a atrage bani europeni.
Potrivit premierului, atribuțiile care țin de serviciile deconcentrate sau de consiliile județene trebuie să fie preluate de primării.
La nivelul consiliilor județene (care ar putea coincide cu regiunile) vor rămâne politicile de dezvoltare regională, de absorbție de fonduri europene, de distribuire de fonduri pentru investiții, drumuri, mediu, a susținut șeful Guvernului. Argumentul său suprem: actuala structură administrativ-teritorială datează din 1968, este “de sorginte comunistă” și nu poate absorbi banii europeni, care sunt în mare parte alocați regiunilor.
Săptămâna trecută președintele Traian Băsescu a prezentat propria-i variantă de modificare a Constituției, care nu aduce însă modificări la articolelor referitoare la organizarea administrativ-teritorială a țării.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026