Guvernul ucrainean fixeaza preturile alimentelor pentru a tempera inflatia
Conditiile meteo dificile si stocurile foarte mici de cereale au dus la cresterea preturilor alimentelor si au determinat o serie de guverne sa ia masuri extreme pentru a limita impactul negativ asupra populatiei. Executivul de la Kiev intentioneaza sa fixeze preturile alimentelor de baza, in incercarea de a contracara presiunile inflationiste dupa ce, anul trecut, indicele preturilor de consum a…
Conditiile meteo dificile si stocurile foarte mici de cereale au dus la cresterea preturilor alimentelor si au determinat o serie de guverne sa ia masuri extreme pentru a limita impactul negativ asupra populatiei.
Executivul de la Kiev intentioneaza sa fixeze preturile alimentelor de baza, in incercarea de a contracara presiunile inflationiste dupa ce, anul trecut, indicele preturilor de consum a inregistrat o crestere de 16,6%, scrie Budapest Business Journal.
Pana acum analistii si-au exprimat temerea privind introducerea unei masuri de fixare a preturilor de catre guvernul condus de Iulia Timosenko, in situatia in care o masura similara a fost adoptata si in 2005, in precedentul mandat de prim-ministru al acesteia.
Proiectul de lege prevede limitarea adaosului comercial la 15% pentru o serie de produse de larg consum, precum carnea, lactatele, produsele de panificatie si uleiul de floarea-soarelui. De asemenea, se intentioneaza reducerea profitului firmelor de morarit si panificatie la 12% peste nivelul costurilor.
“Implementarea acestui plan creeaza conditiile pentru impiedicarea cresterilor nejustificate de preturi, in cazul produselor alimentare de larg consum”, se arata in proiectul pregatit de executiv. Produsele alimentare constituie aproximativ 50-60% din indicele ucrainean al preturilor de consum, in 2007 inregistrand o crestere de 23% ca urmare a secetei de vara trecuta.
Timosenco – care si-a castigat reputatia pentru politicile populiste si costisitoare promovate in precedentul mandat – a fost avertizata in numeroase randuri de catre organizatiile internationale cu privire la pericolul inflationist, in conditiile in care politicile fiscale ale executivului de la Kiev sunt prea relaxate.
Autoritatile intentioneaza ca anul acesta sa mentina nivelul inflatiei sub pragul de 10%, in ciuda faptului ca in primele doua luni ale anului indicele preturilor de consum a inregistrat o crestere de 5,7%, in timp ce preturile din segmentul produselor alimentare au urcat cu 8,6%.
“In incercarea de a preveni cresterile viitoare de preturi luam in considerare sporirea influentei autoritatilor locale in cadrul procesului de stabilire a preturilor”, se arata intr-o nota explicativa a guvernului.
Proiectul pregatit de executiv necesita aprobarea parlamentului ucrainean, acesta urmand a fi implementat de catre autoritatile locale.
O serie de reprezentanti din teritoriu au refuzat insa sa implementeze un program similar anul trecut, in momentul in care fostul prim-ministru Viktor Ianukovici a incercat sa impuna o limita pentru pretul painii.
Cresterea semnificativa a preturilor alimentelor este un fenomen care a cuprins, in ultimele luni, nu doar Ucraina, ci majoritatea economiilor din lume. Unul dintre factori este reprezentat, intr-adevar, de conditiile meteo nefavorabile. Dar un rol semnificativ pentru actuala situatie il joaca si pretul ridicat al petrolului, reducerea rezervelor mondiale de cereale si cresterea cererii venite din partea economiilor emergente, precum India sau China.
Pretul alimentelor de pe piata nord-americana a urcat cu 4% anul trecut, acesta fiind cel mai inalt nivel din 1990 incoace. Pana in decembrie 2007, peste 37 de tari se confruntau cu o criza a pietei produselor alimentare, o parte dintre acestea instituind deja masuri de control al preturilor.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026