Guvernul vrea și în 2012 banii companiilor de stat - surse
Guvernul intenționează să oblige din nou companiile și regiile de stat să verse la buget echivalentul a 90% din profit, conform sistemului aplicat anul trecut, dar a amânat o decizie din cauza opoziției unora dintre miniștri, care au susținut că aceste societăți trebuie lăsate să se dezvolte.
Guvernul intenționează să oblige din nou companiile și regiile de stat să verse la buget echivalentul a 90% din profit, conform sistemului aplicat anul trecut, dar a amânat o decizie din cauza opoziției unora dintre miniștri, care au susținut că aceste societăți trebuie lăsate să se dezvolte.
Discuția a avut loc în ședința de joi a Guvernului, premierul Emil Boc arătând că nu este normal ca aceste companii de stat și regii autonome să păstreze fonduri importante în depozite bancare în timp ce Guvernul este obligat să se împrumută pentru a finanța deficitul, au relatat agenției MEDIAFAX surse participante la discuții.
“Unii dintre miniștri au vociferat și s-au opus acestei decizii, arătând că societățile de stat ar trebuie lăsate să beneficieze de aceste fonduri pentru a se dezvolta și să li se ia din profit doar 50%, cât prevede legislația în vigoare. Discuția a fost amânată pentru zilele următoare, premierul spunând că poate le mai lasă «un 5%», respectiv să li se ia 85% din profit”, au arătat sursele.
Potrivit acestora, Romgaz și Transgaz au sume importante plasate în depozite bancare.
Pentru anul trecut, Guvernul a decis că firmele de stat și regiile autonome vor fi obligate să verse la bugetul de stat echivalentul a 90% din profit, aproape dublu comparativ cu limita maximă prevăzută de lege.
Decizia a fost argumentată atunci de Executiv prin faptul că și companiile și regiile de stat “trebuie să fie parte la efortul de solidaritate de a susține bugetul de stat în momente dificile”.
Transferul profitului către bugetul de stat a atras nemulțumirea acționarilor minoritari. Fondul Proprietatea, care deține 15% din acțiunile Romgaz, a atacat în instanță o decizie AGA din 2010 prin care Ministerul Economiei a decis transferul la bugetul de stat a 400 milioane de lei din profitul companiei din Mediaș.
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026