Haiducii staliniste

Vazuta din Carpati, Europa in care ne vom reaseza dupa o lunga absenta pare a fi un club select unde, odata intrat, capeti un oarece staif, ai acces la tot felul de fonduri care sa te faca sa prosperi, esti, cum s-ar spune, in randul lumii.

In randul lumii bune adica, acea lume peste care nu au venit tancurile sovietice ci Planul Marshal, o lume unde fascismul este pus, asa cum se si cade, la stalpul infamiei, in timp ce comunismul nu, pentru ca, in Occident, comunismul pare a fi de bon-ton, un fel de garoafa rosie pusa la reverul fracului, o pata de culoare ce face mai vioi fundalul pe care se agita marile capitaluri.

Pentru prima oara dupa caderea Zidului Berlinului, presedintele Camerei Deputatilor din Italia este un comunist autentic, nereformat, dintre aceia care primeau indicatii (si bani) de la Moscova, un tovaras ramas in secolul trecut ca mod de a percepe ideologia profesata, dar care se imbraca numai in costume Armani si se bronzeaza, cand nu are vreme sa plece in Canare, pe marginea piscinei din curtea propriei vile. Vorbeste cu aplomb despre dreptate, egalitate, despre pace si prietenie intre popoare, se indigneaza ca in lumea asta nedreapta sunt multi saraci si propune sa fie redistribuite frateste averile, bunurile, mostenirile, ma rog, tot ceea ce cu manie proletara infierau liderii regimurilor comuniste in partea noastra de lume pana mai ieri. Ascultandu-i discursurile, spuse cu patos si cu o coerenta circumscrisa sferei bolnave a ideologiei profesate, iti vine sa crezi ca, daca pe la noi s-a mai schimbat una-alta, pe la ei au ramas, ca intr-un muzeu al ideilor nefericite, toate preceptele care ne-au dus pe noi, locuitorii tarilor din Est, la sapa de lemn.

Sa ai, ca partid comunist, 7,5% si, impreuna cu alti tovarasi de drum care agita in continuare secera si ciocanul, peste 10% nu e de ici, de colo!

Nu stiu cum le suna celor care n-au patit pe propria piele haiducia comunista, dar mie imi suna prost, ca sa nu zic infricosator. Luatul de la bogati (presupusi hoti) si datul la saraci (vesnic virtuosi) face parte din programul de guvernare al stangii clasice, nereformate, pure. Prin taxe, fireste, nu prin descinderi nocturne sau bagari intempestive in puscarie, ca acum 50 de ani la noi. Mai elegant, mai european. Culmea este ca o parte dintre comunistii noului presedinte al Camerei Deputatilor stiu ca fara marile capitaluri, fara industrie, fara functionarea la cote maxime a econimiei, adio cu prosperitatea care ar urma sa fie impartita.

Europa are si aceasta fata. Cunoscuta, de altfel, de noi, ca nici n-am apucat bine s-o uitam. Si mai are ceva la care nici macar nu trebuie sa facem eforturi de a ne adapta, fiindca ne vine ca o manusa: partea comunista a Europei apusene iubeste capitalul, dar ii uraste pe capitalisti. Ca si unii dintre noi.