Happy Tour, plus 15% în primul semestru
Happy Tour, cea mai mare agenție de turism de pe piața românească, deținută de fondul spaniol de investiții GED, a finalizat primele șase luni ale anului cu o cifră de afaceri în creștere cu 15% în euro, după cum susține Javier Garcia del Valle, CEO-ul companiei. El nu a precizat la cât se ridică cifra de afaceri în valoare absolută.
Happy Tour, cea mai mare agenție de turism de pe piața
românească, deținută de fondul spaniol de investiții GED, a
finalizat primele șase luni ale anului cu o cifră de afaceri în
creștere cu 15% în euro, după cum susține Javier Garcia del Valle,
CEO-ul companiei. El nu a precizat la cât se ridică cifra de
afaceri în valoare absolută.
“Cea mai mare creștere a avut-o segmentul corporate. Deși criza nu
s-a sfârșit, companiile trebuie să facă business. Am văzut o
revenire a cheltuielilor pe partea de corporate (deplasări,
evenimente)”, a declarat Javier Garcia del Valle.
Managerul Happu Tour are o experiență de 25 de ani pe piața
agențiilor de turism și a fost adus în România de fondul de
investiții GED la începutul lunii martie a anului trecut. Happy
Tour a avut cifră de afaceri de 29 milioane de euro în 2009, în
scădere cu aproape 42%.
În ciuda repetatelor închideri ale spațiului aerian din cauza
norului de cenușă vulcanică din Islanda, care a făcut ca acest an
să fie foarte dificil pentru operatorii din turism, Happy Tour a
raportat o creștere a afacerilor.
“Prețurile pe care le practicăm se situează încă sub nivelul celor
din 2008, de aceea creșterea cifrei de afaceri nu este mai mare de
15%”, a menționat Garcia del Valle.
Fondul de investiții spaniol GED, unul dintre cei mai activi
cumpărători din businessul local, a achiziționat luna trecută un
pachet de 80% din agenția de turism Travel House, cu vânzări de 6
mil. euro și un profit net de 110.000 euro anul trecut. Tranzacția,
realizată prin intermediul Happy Tour, s-a realizat la mai puțin de
două săptămâni de la parafarea unui alt deal, respectiv achiziția
celei mai mari agenții online de bilete de avion paravion.ro de
către GED. Aceste două tranzacții sunt în curs de aprobare de către
Consiliul Concurenței.
“Vedem o revenire a pieței, iar Happy Tour își consolidează poziția
în această perioadă”, a spus Javier Garcia del Valle.
Șeful Happy Tour plănuiește să extindă operațiunile companiei în
Bulgaria, Ungaria, Serbia, după ce se va finaliza procesul de
consolidare al companiei în urma achiziționării celor două agenții.
Noul grup format are 135 de angajați și vizează afaceri de 70-80 de
milioane de euro pe termen mediu.
Pe piața agențiilor de turism mai activează Eximtur, controlată de
familia Morariu din Cluj, Marshall Turism, Aerotravel, J’Info
Tours, Perfect Tour și altele.
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026