Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Hartii nemancate (II)

Cum spuneam in numarul trecut, fugarul ramane in apele neutre. Si parca niciodata n-a fost mai in apele sale. Ca sa uite de foame si de angoase, dar si ca sa inteleaga de ce tata tinea atat de mult la aceste topuri de hartie, se apuca de citit. Citeste numai ziua, caci pe urma se lasa noaptea, cand cei lipsiti de lumina nu pot citi

Christian Kuciuk · 7 noiembrie 2005 · 3 min de citit

Cum spuneam in numarul trecut, fugarul ramane in apele neutre. Si parca niciodata n-a fost mai in apele sale. Ca sa uite de foame si de angoase, dar si ca sa inteleaga de ce tata tinea atat de mult la aceste topuri de hartie, se apuca de citit. Citeste numai ziua, caci pe urma se lasa noaptea, cand cei lipsiti de lumina nu pot citi.

Asteptand sa fie cautat de ai nostri si de ai lor, fugarul refuza sa lesine de foame si incepe sa manance. Carti. In prima faza, el rumega partile albe, netiparite. Dar ajunge rapid si la cele scrise. Abia acum devine el un fel de critic literar si este obligat sa aleaga ce va pastra si ce va preschimba in viata si in fecale. Ce anume trebuie mancat, de fapt: fragmentele reusite sau garniturile? Cand devine mesajul literar mai longeviv: dupa ce este digerat si contopit in elementele chimice si nu numai ale organismului, sau daca este pastrat pe hartie?

Granicerii celor doua state l-au incercuit pe fugar si asteapta. Nu-l pot impusca, deoarece astfel s-ar dovedi ca nici unul dintre regimuri – de altfel opuse – nu este democratic si incalca grav drepturile elementare ale omului, cum ar fi dreptul de a se stabili in apele neutre, de a citi si de a manca hartie. Intre timp, fugarul a dat de o dilema universala: ce pagini sa manance si ce nu? Din care autor? Ce tematica sa contina hrana? Unele dintre pagini i-au placut enorm la citit.

Ii vine o idee salvatoare. Selecteaza paginile dragi, le rupe, le aduna cu grija si le mananca pe toate celelalte. Mancand, ii binecuvanteaza pe autorii din care ai ce manca, dar nu-i blesteama pe cei din care aproape ai muri de foame. Dupa ceva vreme, insa, se vede obligat sa rupa si din paginile alese. Pastreaza acum, disperat, doar paragrafe, uneori doar o fraza, cateva semne de punctuatie, blank-uri. Si astfel apare in barca o carticica subtire, fara titlu (sau cu titlul unei alte carti), sub copertile unui alt volum, sub numele unui alt autor sau fara nume de autor – si e momentul sa ne intrebam cu toata seriozitatea: acest fugar este Cititorul sau Autorul?

Cum sa lasi un asemenea scriitor sau cititor pe mana unor graniceri balcanici ai anilor ”50? Mai cu seama dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, s-a observat clar ca realitatea are o imaginatie nelimitata si deseori umilitoare. Insa fictiunea pare a fi nu doar mai umana, ci si mai puternica, deoarece mai puternic este nu cel care dispune, ci acela care selecteaza.

L-am smuls asadar pe autorul volumasului din barca, i-am pus un nume, i-am dat sa manance din ziare si din carti ce n-ar merita mai mult decat sa fie mancate si l-am adapostit intr-un roman gandit in apele textuale ce unesc si despart literaturile albaneza si romana. Pe urma, am inceput sa mananc fragmente din manuscris. Cand m-am saturat, am citit ceea ce nu putusem manca. Pot afirma ca, intr-adevar, n-am putut manca mai mult si ca nimeni in afara Mortii nu ma ameninta cu moartea.

Citește și